Nici în acest an nu vom putea merge cu maşina de la Bucureşti la mare pe autostradă. Şi nu doar pentru că se lucrează la refacerea podului de la Cernavodă, ci pentru că între Cernavodă și Medgidia abia acum încep exproprierile.
Compania de autostrăzi spune că tronsonul Medgidia – Constanţa va fi gata pe 15 iulie, iar cel de la Cernavodă la Medgidia abia anul viitor.
Cei 54 de km de autostradă de la Cernavodă la Constanţa au fost împărţiţi în două sectoare, Cernavodă – Medgidia şi Medgidia – Constanţa. Lucrările avansează cu viteza. melcului. Autorităţile locale acuză Ministerul Transportului de întârzierea lucrările, în vreme ce ministerul dă vina pe executant.
Acesta, la rândul lui, se scuză şi spune că nu sunt făcute exproprierile şi nici descărcări arheologice: “În condiţiile de acum, eu zic că la anul în sezon se poate circula în condiţii de autostradă pe acest tronson”.
Exproprierile s-au lungit pentru că proprietarii de teren şi autorităţile nu s-au înţeles la preţ.
“Vom părăsi şantierul. Bineînţeles şi vom aştepta procedurile administrative,şi judiciare de reziliere a contractului…Nu ne considerăm a fi vinovaţi. Nu putem intra ilegal pe terenurile care nu ne aparţin”, spune managerul antreprenor, Claude Duperron.
Îmbucurător este că măcar pe tronsonul Constanţa-Medgidia lucrările se desfăşoară conform planului.
“Pe 15 iulie se poate circula de către toată lumea. Dar undeva în iunie poate circula constructorul pentru nevoile lui”, declară directorul CNADNR, regionala Constanţa, Aidan Ibran.
Termenul cel mai optimist pentru terminarea lucrărilor la porţiunea Cernavodă-Medgidia este 2013. În cel mai fericit caz, abia la anu se va circula, pe o singură bandă. Aşă că drumul spre mare pe autostradă de la Bucureşti la Constanţa rămâne posibil doar pe hârtie.