Un medic din orașul Țăndărei, județul Ialomița, câteva asistente, farmaciste și administratorul unei farmacii au fost arestați preventiv, fiind suspectați că au creat un prejudiciu de peste 600.000 de lei prin decontarea a peste 4.500 de rețete false. Decizia instanței nu este definitivă, precizează news.ro.
În faţa instanţei, cei şase au cerut să fie arestaţi la domiciliu sau să fie puşi sub control judiciar.
Ei au fost reținuți miercuri, în urma unor percheziții, fiind suspectați de înşelăciune, spălare de banilor, fals în înscrisuri sub semnătură privată, fraudă informatică, fals şi complicitate la fals intelectual, uz de fals şi complicitate la înşelăciune.
Procurorii îi acuză că, în perioada 2010 – 2014, au falsificat 4.508 reţete medicale, care au fost decontate prin intermediul unei farmacii, provocând un prejudiciu de 667.000 de lei.
Totodată, între 2013 și 2014, ar fi fost introduse în evidenţe reţete falsificate, emise de un cabinet medical. În 2013, administratorul farmaciei ar fi făcut transferuri bancare de 80.000 de lei, în încercarea de a ascunde originea ilicită a banilor.