Agresorii care încalcă prevederile ordinelor de protecție ar putea fi vizați de măsuri preventive imediate, în baza unei proceduri propuse de Ministerul Afacerilor Interne. În acest sens a fost inițiat un proiect de ordonanță de urgență.
România se confruntă cu un val uriaș de violență domestică, dar și de femicide. În multe dintre astfel de cazuri, victimele au reclamat că agresorii au continuat să le hărțuiască încălcând ordinele de protecție emise de autorități. Au existat situații în care, polițiștii au ignorat aceste încălcări ale restricțiilor, iar acest lucru a dus la tragedii.
În acest context, Ministerul Afacerilor Interne propune un proiect legislativ care să schimbe procedura de lucru pentru polițiști. Atunci când se va constata încălcarea unui ordin de protecție, polițiștii vor fi obligați prin lege să-și facă treaba. Ei vor trebui să-l ducă pe agresor în fața procurorului care va decide măsurile preventive care se impun.
Proiectul are în edere completarea Legii nr. 217/2003 pentru prevenirea şi combaterea violenţei domestice. Practic introduce un mecanism menit să să-i oblige „oamenii legii” să nu mai ignore sesizările victimelor, așa cum s-a întâmplat la Mureș și la Teleorman, unde polițiștii au refuzat să intervină deși s-a constatat încălcarea ordinelor de protecție. Prin noul act normativ ei vor fi obligați să aibă o reacție rapidă.
„Polițiștii care constată încălcarea de către persoana împotriva căreia a fost emis un ordin de protecție a oricăreia dintre măsurile prevăzute la art. 38 alin. (1), (4) și (5) lit. a) și b), dispuse prin ordinul de protecție sau încălcarea de către persoana împotriva căreia a fost emis un ordin de protecție provizoriu a oricăreia dintre măsurile prevăzute la art. 31 alin. (1), dispuse prin ordinul de protecție provizoriu, imediat după găsirea acesteia, au obligația de a o prezenta procurorului competent, pentru a dispune cu privire la luarea măsurilor preventive în condițiile Legii nr. 135/2010”, se arată în proiect.
Concret, dacă proiectul va fi adoptat, în situațiile în care agresorii încalcă ordinele de protecție, polițiștii vor trebui să intervină și să-l prezinte procurorului. Mai mult, pentru ca agenții de poliție să nu aibă dubii, sunt enumerate și situațiile în care trebuie să intervină. Ei trebuie să acționeze dacă agresorul comite una din una din următoarele fapte:
Potrivit notei de fundamentare, aceste măsuri vin pe fondul limitărilor identificate în aplicarea mecanismului actual al ordinelor de protecție. Deși încălcarea prevederilor din ordinele de protecție constituie constituie infracțiune, polițiștii ignoră pur și simplu le ignoră.
În multe cazuri așa cum s-a întâmplat în cazurile de la Teleorman și Mureș, autoritățile au refuzat să dea curs plângerilor venite din partea victimelor hărțuite. Iar pe fondul inactivității poliției, agresorii s-au simțit încurajați să escaladeze și, astfel, s-a ajuns la crimă.
Elegant, autorii proiectului de act normativ îmbracă această atitudine a forțelor de ordine în lipsurile procedurale care ar împiedica intervențiile rapide și eficiente ale organelor judiciare. În acest context, modificările propuse urmăresc posibilitatea dispunerii imediate a unor măsuri preventive față de agresor, astfel încât riscurile iminente pentru viața și integritatea victimelor să fie reduse în mod real.