Crima din Teleorman readuce în discuție un fenomen sumbru cu care se confruntă România: femicidul. Oamenii au ieșit din nou în stradă, cerând celor de la conducerea țării să ia măsuri pentru protejarea victimelor violenței domestice. Protestatarii au venit cu flori, candele, dar și cu mesaje pentru autoritățile care par să închidă ochii la suferința femeilor.
Crima din Teleorman, al 51-lea femicid din acest an, a scos din nou oamenii din stradă. În România, o femeie este ucisă aproape în fiecare săptămână. Iar astea nu sunt singurele cifre de-a dreptul sumbre. Statisticile arată că, de la începutul lui 2025, autoritățile au emis peste 11.000 de ordine de protecție provizorii. În aproape 4.000 dintre cazuri, agresorii nu au ținut cont de restricțiile pe care le aveau.
Peste 40.000 de cazuri de violență domestică au fost raportate în primele patru luni ale anului, potrivit Ministerului Justiției. Un calcul rapid ne arată că 14 femei au fost agresate în fiecare oră.
„Este foarte important să existe consistență în reacția societății civile și a populației. Ca mai apoi guvernul pe care îl avem, instituțiile responsabile să facă legi în privința asta”, a declarat o tânără, pentru Știrile Pro TV.
Organizatorii protestului cer politicienilor de la conducere să recunoască femicidul ca o formă de infracțiune distinctă de crimă. De asemenea, printre măsurile scontate sunt și monitorizarea electrică a agresorilor și consilierea obligatorie a acestora, precum și intervenții mai rapide.
Femicidul înseamnă uciderea unei persoane din considerente de gen și este considerată cea mai gravă formă a violenței domestice.
România nu ar fi prima țară care recunoaște femicidul, din punct de vedere legislativ, ca o infracțiune separată de crimă. Unele state, precum Belgia, Croația, Cipru, Turcia și Macedonia, au făcut deja această schimbare. În Italia, spre exemplu, crimele împotriva femeilor se pedepsesc cu închisoare pe viață.