Managerul unui spital din România: „Valul 4 al pandemiei ne-a prins la fel de nepregătiţi ca primul val”

Managerul unui spital din România: „Valul 4 al pandemiei ne-a prins la fel de nepregătiţi ca primul val”
Foto: Inquam Photos / Virgil Simonescu

Managerul Spitalului Judeţean Suceava, medicul Alexandru Calancea a precizat că cel de-al patrulea val al pandemiei i-a prins pe români la fel de nepregătiţi ca primul val.

Acesta participă la Convenţia Română a Spitalelor, care se desfăşoară în perioada 23 -24 septembrie în Capitală.

Managerul a susținut joi că valul patru al pandemiei i-a prins pe români la fel de nepregătiţi ca primul val.

„Nu avem un sistem medical, nu vorbim că este performant sau nu, eu spun că nu avem deloc un sistem medical”, a declarat Calancea, potrivit RFI.

„Această pandemie ne-a arătat deficienţele majore, le ştiam, dar probabil că le acoperam sau nu le recunoşteam, dar le-am văzut cu toţii”, a arătat Alexandru Calancea.

„După ce depășim și acest val, avem speranța că sfârșitul de pandemie, care va fi undeva pentru 2022, să fie cât mai rapid și să ajungă cât mai repede și la noi” , a spus secretarul de stat în Ministerul Sănătății, Andrei Baciu.

Medicul le-a transmis managerilor prezenți la eveniment să se implice în campania de vaccinare, să se organizeze astfel încât să facă vaccinarea o soluție și o alegere ușoară.

Ultima oră
00:15 - Judo: Alexandru Raicu a câștigat medalia de bronz la turneul de Grand Slam de la Paris
23:49 - Mai multe persoane s-au adunat în fața Spitalului Județean Satu Mare pentru a cere explicații despre moartea unei tinere gravide. Medicii spun că starea femeii s-a deteriorat rapid
23:10 - Marius Șumudică a revenit cu victorie în Turcia și a făcut spectacol la conferința de presă, dar e atacat de un fost translator: „Ne insultă țara pe la spate”
22:53 - Beatrice Mahler: Am triplat consumul de oxigen față de valul 3 / Măsurile suplimentare din spital ne creează o stare de confort care a lipsit în trecut
22:31 - Gina Pistol și fetița au plecat din casa lui Smiley
22:14 - Principalul suspect pentru uciderea parlamentarului britanic David Amess, audiat ore întregi de forțele antitero. BBC: Un nou atac terorist e încă „probabil” în Marea Britanie
21:43 - Manifestație împotriva fascismului la Roma, cu circa 200.000 de persoane. Demonstranții au cerut interzicerea grupului Forza Nuova (VIDEO)
21:17 - Vlad Voiculescu: Singura coaliție posibilă pentru USR PLUS, cea cu PNL și UDMR. Dacă nu se vor întoarce la negocieri până în cursul zilei de duminică, probabil veți vedea un guvern USR PLUS în Parlament (VIDEO)
20:58 - Un tânăr dat în urmărire națională a fost împușcat de polițiști. Bărbatul încercase să fugă de oamenii legii
20:41 - Alexandru Rafila: Ne așteptăm la un număr și mai mare de morți. Problema e durata valului 4, nu atingerea vârfului său