Marius Andruh, șeful CNATDCU, ar putea fi schimbat din funcție. Ministrul Educației: Nu am luat încă o decizie, dar măsurile care se impun vor fi luate

Marius Andruh, șeful CNATDCU, ar putea fi schimbat din funcție. Ministrul Educației: Nu am luat încă o decizie, dar măsurile care se impun vor fi luate
Foto: eurojust.ro

Academicianul Marius Andruh, președintele Consiliului Național de Atestare a Titlurilor, Diplomelor și Certificatelor Universitare (CNATDCU), a declarat pentru HotNews.ro că ministrul Educației, Pavel Năstase, i-a spus că se dorește înlocuirea sa din funcție.

Ulterior, Năstase a afirmat, pentru aceeași sursă, că i-a reproșat lui Andruh existența unor probleme la CNATDCU, dar a susținut că nu i-a cerut acestuia demisia, ci ca Andruh ar fi spus că vrea să demisioneze.

"Fac o evaluare internă, am avut o discuție privind activitatea dânsului, el a recunoscut că nu a făcut anumite lucruri la CNATDCU. Nu am o problemă cu dl Andruh, am o problemă cu derularea procedurilor la CNATDCU. Nu am luat încă o decizie, dar măsurile care se impun vor fi luate", a declarat Pavel Năstase.

De asemenea, potrivit unor surse guvernamentale, în cadrul ministerului Educației se caută soluții pentru înlocuirea lui Marius Andruh cu președintele Academiei Române, Ionel Valentin Vlad, cunoscut drept un apropiat al PSD.

Pe de altă parte, având în vedere că Andruh a fost ales în funcție de conducerea CNATDCU, el ar putea fi demis de același for, și nu printr-o decizie a ministerului Educației.

Urmăriți B1TV.ro și pe
`