Mecanismul de Protecţie Civilă activat pentru medicamentul Tocilizumab, folosit pentru tratarea pacienților COVID. În țară mai sunt cantităţi suficiente pentru 2-3 săptămâni

Mecanismul de Protecţie Civilă activat pentru medicamentul Tocilizumab, folosit pentru tratarea pacienților COVID. În țară mai sunt cantităţi suficiente pentru 2-3 săptămâni
Spitalul Clinic Județean de Urgență Ilfov / Foto: Scjuilfov.ro

Raed Arafat a explicat luni că va fi activat mecanismul de Protecţie Civilă, la cererea Ministerului Sănătăţii, pentru medicamentul Tocilizumab, folosit pentru tratarea pacienților cu COVID-19. Acesta a precizat că avem cantităţi suficiente pentru 2-3 săptămâni.

”Mâine urmează să fie activat Mecanismul de Protecţie Civilă, la cererea Ministerului Sănătăţii, pentru medicamentul Tocilizumab. Este un medicament al cărui furnizor nu poate să furnizeze toate cantităţile necesare”, a anunţat, luni seară, Raed Arafat.

”Activăm Mecanismul să vedem, în ţările care nu se confruntă cu un val serios în acest moment, dacă putem lua de la ei medicamentul în anumite cantităţi”, a mai declarat Arafat.

Raed Arafat a explicat de ce autorităţile nu iau în calcul transportul pacienţilor cu coronavirus în străinătate.

”Acest lucru poate fi realizat la distanţe limitate, cu spitale din vecinătate. Noi avem foarte mulţi pacienţi la care le găsim locuri. Astăzi erau la un moment dat 50 de pacienţi pentru care căutam locuri. Este imposibil să pui asemenea număr de pacienţi în avioane”, a explicat Arafat, precizând că pacienţii care trebuie deplasaţi cu oxigen nu pot fi urcaţi în avioane, existând risc de inceniu sau explozie.

În plus, a explicat Raed Arafat, pacienţii intubaţi rareori suportă transportul şi, cel mult, pe distanţe scute, nu patru – cinci ore.