Un medic din județul Mehedinți a fost arestat preventiv pentru 30 de zile sub acuzația că oferea certificate digitale de vaccinare, deși nu imuniza persoanele respective, așa numita „vaccinare la chiuvetă”, metodă folosită și de alți medici, anchetați și ei acum.
Bărbatul este cercetat pentru fals intelectual, uz de fals, fals informatic şi zădărnicirea combaterii bolilor.
Joi, Judecătoria Timişoara a dispus arestarea sa preventivă pentru 30 de zile.
Cercetările au început acum câteva luni, când una dintre persoanele care primise certificatul, deși nu a fost vaccinată, a ajuns la spital în stare gravă.
Miercuri, poliţiştii au făcut percheziții la o adresă de lângă Timişoara, dar și la alte trei din Drobeta Turnu Severin şi două din judeţul Gorj.
Printre suspecții duși la audieri a fost și acest medic, suspectat că i-a înscris pe doritori în Registrul de vaccinare fără să-i vaccineze, dozele de ser aruncându-le în chiuvetă. Surse din anchetă susțin că medicul a procedat astfel cu zeci de oameni din toată țara.
De altfel, și alte cazuri de „vaccinare la chiuvetă” sunt anchetate. Situația a depășit granițele țării. Recent, autoritățile din Grecia au anunțat că încep verificarea certificatelor verzi COVID emise în România și Bulgaria, din cauza suspiciunilor de fraudă.