Ministrul Mediului, Mircea Fechet, susține că în țara noastră „intră niște volume impresionante de haine second hand” și că „mari cantități” din acestea „ajung în gropile de gunoi”, transmite Agerpres.
Mircea Fechet a tras „un semnal de alarmă” în privința volumelor mari de haine second hand care intră în România și ajung la groapa de gunoi.
„Din 2025 va fi obligatorie colectarea fracţiei de textile, există o directivă europeană care stabileşte acest lucru. (…) Din păcate, România este un loc unde intră nişte volume impresionante de haine second hand şi nu că aş avea ceva împotriva hainelor second hand sau împotriva magazinelor care comercializează astfel de produse, dar atunci când discutăm despre gestionarea materialelor textile aş vrea să trag un semnal de alarmă şi să spun că, din păcate, mari cantităţi din acele haine care intră în România sub formă de produse second hand ajung în gropile de gunoi şi ar trebui gestionate diferit”, a declarat ministrul Mediului, marți, la audierea sa din Comisia pentru afaceri europene a Camerei Deputaților.
El susține că populația aruncă mari cantități de deșeuri textile.
„Am fost personal într-o comună din judeţul Bacău şi am mers în faţa maşinii de gunoi şi am ridicat şi eu pubela să văd ce aruncă cetăţenii la groapă în ziua în care se colectau deşeurile reciclabile şi am constatat că, pe lângă pet-uri, pe lângă fracţii reciclabile convenţionale, pe care le cunoaştem cu toţii, existau cantităţi însemnate de deşeuri textile”, a mai declarat ministrul Mircea Fechet.