Mitropolitul Pavlo al Kievului a fost condamnat la două luni de arest la domiciliu pentru poziția pro-rusă și colaborare cu Moscova. Potrivit anchetei serviciilor secrete ucrainene, înaltul prelat al Bisericii Ortodoxe Ucrainene (UOC) este acuzată de autoritățile ucrainene de menţinerea legăturilor cu Biserica Ortodoxă Rusă și cupatriarhia la Moscova, deşi a rupt oficial legăturile cu aceasta în mai anul trecut.
Zeci de credincioşi ai UOC s-au adunat pentru a protesta în faţa Lavrei Peşterilor (Pecerska Lavra) din Kiev, la scurt timp după ce mitropolitul Pavel difuzase prin presă un mesaj video.
„Ei zic că eu susţin agresiunea Rusiei împotriva Ucrainei. Eu am spus, spun şi voi spune: condamn toate tentativele împotriva statului nostru, iar ceea ce au făcut Rusia şi Putin este de nejustificat….Eu nu am făcut nimic. Cred că aceasta este un ordin politic,”, a arătat el.
Agenția de presă de stat rusă TASS a declarat că instanța a stabilit ca mitropolitului să locuiască într-un sat la aproximativ 40 km sud-est de Kiev. Reprezentatul bisercii spune că condițiile de acolo sunt inumane. În plus, trebuie să poarte o brățară electronică de monitorizare.
„Nu există nimic pe care să dormi, nici căldură și nici lumină. Nu există bucătărie, nici lingură. Dar este în regulă, voi suporta totul”, Mitropolitul Pavlo al Kievului.
La începutul săptămânii, Pavlo, care este starețul mănăstirii Kiev – Pechersk Lavra, cel mai venerat locaș de cult al Ucrainei – l-a blestemat pe președintele ucrainean Volodimir Zelenski și l-a amenințat cu damnarea eternă.