Modelul american prin care tinerii pot obține permisul auto la 16 ani, propus și pentru România

Modelul american prin care tinerii pot obține permisul auto la 16 ani, propus și pentru România
Foto: cugetliber.ro

Deputatul Petru Movilă a inițiat un proiect legislativ prin care tinerii care au împlinit 16 ani vor avea posibilitatea să obțină permisul auto, informează știrileprotv.ro.

Prin adoptarea acestui proiect, tinerii care au împlinit 16 ani vor putea conduce vehicule cu o capacitate cilindrică de până la 1000 de centimetri cubi, iar viteză maximă admisă în afara localităţii ar fi de 70 de kilometri pe oră. De asemenea, în primul an ei vor putea circula numai însoțiți de către un șofer cu experiență.

Legislația actuală din România prevede ca tinerii de 16 ani să poată conduce motociclete cu o capacitate cilindrică mică şi maşini care merg cu cel mult 45 km/h, după ce au obținut un permis.

Inițiatorul proiectului legislativ este de părere că adoptarea modelului american ar putea deveni un lucru normal pentru România.

„Sunt foarte mulţi părinţi care lasă copiii să conducă de la o vârstă fragedă, sunt mulţi dintre ei care au aptitudini, iar legalizarea acestei proceduri, cu responsabilitatea corespunzătoare, ar putea fi un lucru normal pentru România”, afirmă Petru Movila.

Elevii sunt împărțiți când vine vorba despre obținerea permisului la 16 ani. Dacă unii consideră că această decizie este periculoasă, alții spun că adoptarea legislației i-ar scuti de navetă.

Inițiativa nu este văzută cu ochi buni nici de instructorii auto.

“Ar trebui creat un cadru legislativ strict pentru cel care stă în dreapta. Pentru că prea puţini înţeleg responsabilitatea socială în trafic” a declarat un instructor.

Poliția Rutieră este singura insitiuție care ar putea spune dacă modelul american ar putea fi implementat și în România.
 

Urmăriți B1TV.ro și pe
`