Motocicliştii din România au intrat sub patronajul Casei Regale

Motocicliştii din România au intrat sub patronajul Casei Regale
Foto: verticalnews.ro

Regele Mihai, un pasionat al maşinilor militare şi al motocicletelor, a conferit, pe 10 mai,  înaltul său patronaj Asociaţiei Motocicliştilor din România. „Sunt mai mândru de această distincţie decât de toate titlurile de campion obţinute în ţară”, spune Dan Popescu, preşedintele AMORO, citat de site-ul verticalnews.ro.

Motocicliştii îmbrăcaţi în piele, bocanci, cu lanţuri şi tatuaje, s-au adunat în faţa Palatului Elisabeta pentru a se întâlni cu Familia Regală.

AMORO ţine legătura cu Poliţia

Clubul AMORO are aproximativ 200 de motociclişti, dar în România sunt sute de cluburi de motociclişti, multe dintre ele neînregistrate oficial, cu numai câţiva membri.

„Cluburile sunt alcătuite din persoane foarte implicate, mulţi sunt foarte orgolioşi, au nişte mândrii ciudate. Sunt mai duri, mai pătimaşi şi ajung la situaţii antagonice. Rolul nostru ca asociaţie e să fim prieteni cu toţi, neutri şi să nu-i favorizăm nici pe unii, nici pe alţii. Noi trebuie să fim diplomaţi, să ţinem legătura cu autorităţile şi să reparăm ce strică ăştia, când se mai înjură pe stradă. Când intră în conflict unii cu alţii sau cu poliţia, tot pe noi ne sună”, explică Dan Popescu pentru verticalnews.ro.

Preşedintele AMORO, un motociclist emerit

Preşedintele AMORO, Dan Popescu, a devenit “membru” în clubul select al celor trei-patru oameni din lume care au traversat singuri, dus-întors, Drumul Oaselor din Siberia, lung de 2.100 de km. Numele sinistru al traseului vine de la deportaţii şi prizonierii care au fost obligaţi să muncească la contruirea drumului, şi au murit adesea în timpul săpăturilor, ei fiind îngropaţi sub drum sau alături.

Expediţia în Siberia nu este singura. Preşedintele AMORO a mai fost şi în Scoţia, Anglia, Franţa, Spania şi Turcia. Acum ar vrea să ajungă în America, Africa sau China.

AMORO are solicitări pentru autorităţi

Asociaţia Motocicliştilor din România are o serie de proiecte pentru îmbunătăţirea vieţii de motociclist din ţara noastră:

1. Înfiinţarea Gărzii Motocicliştilor, care va fi un serviciu permanent care va ţine legătura cu Poliţia şi cu Ambulanţa. Membri ai diferitelor cluburi vor face prin rotaţie de serviciu. Garda va avea zece motociclete. Motocicliştii vor putea suna la un număr de telefon ca să ceară ajutor dacă au pană, dacă au fost agresaţi în trafic sau într-un bar, dar şi dacă au probleme medicale. GM va avea şi serviciu de protocol şi de escortă. În cazul morţii unui motociclist, cu acceptul familiei, GM va escorta cortegiul funerar. 

2. Aducerea la acelaşi nivel cu strada a gurilor de canal 

3. Repararea gropilor de pe carosabil fără folosirea pietrişului sau a nisipului

4. Reintroducerea traseului la examenul moto pentru obţinerea permisului de categorie A

5. AMORO cere primăriilor de sector să nu mai spele străzile cu apă luată din Dâmboviţa deoarece aceasta are alege şi face mâzgă pe drumuri, motocicletele alunecând foarte uşor din acestă cauză.

“Peste 95% dintre motociclişti sunt şi automobilişti. Iar motocicliştii reprezintă un segment educat al societăţii româneşti. Puţini sunt cei fără facultate”, conchide preşedintele AMORO, citat de verticanews.ro.

Ultima oră
22:29 - Ludovic Orban: Au fost unii colegi care m-au atacat mai rău ca cei din PSD / Florin Cîțu s-a schimbat după ce a decis să candideze la șefia partidului
22:22 - Vlad Voiculescu: Cel mai ușor pentru premier e să spună că altcineva este vinovat. Eu n-am mai văzut o țară în care campania de vaccinare să fie condusă de premier și de armată (VIDEO)
22:13 - Loredana Groza, adevărul despre posibila infectare cu COVID-19: Sunt vaccinată și vreau să fac și doza trei
21:56 - Dan Vîlceanu, despre demiterea unor USR-iști din consiliile de administrație: Au folosit aceste companii să-și pună oamenii acolo? Nu am întrebat care sunt USR-iști. Trebuie să îți asumi reforme
21:41 - Comisia Europeană va achiziționa un tratament anti-COVID cu anticorpi monoclonali
21:40 - Ludovic Orban, după ce Florin Cîțu a cerut o anchetă la Ministerul Sănătății: Parțial îi dau dreptate, dar este și responsabilitatea premierului când un domeniu atât de important nu funcționează la parametri
21:12 - Nicușor Dan organizează miercuri o primă informare publică despre proiectul trenului metropolitan
20:49 - Cseke Attila: Ministerul Sănătății a finalizat o achiziție publică pentru 10.600 de flacoane de Tocilizumab / Medicamentul este folosit pentru tratarea formelor grave de COVID-19
20:44 - Dacian Cioloș: Cîțu nu mai are cum să conducă un guvern în care să fie și USR – PLUS
20:28 - Beatrice Mahler: Secția de Terapie Intensivă de la Institutul Marius Nasta e plină de câteva săptămâni. Presiunea și dificultatea cazurilor cresc de la o zi la alta (VIDEO)