Președintele României, Nicușor Dan, a convocat o ședință a Consiliului Suprem de Apărare a Țării (CSAT), care va avea loc joi, 25 septembrie 2025, la ora 12:00, la Palatul Cotroceni, potrivit unui comunicat al Administrației Prezidențiale.
Pe ordinea de zi figurează stabilirea obiectivelor ce necesită măsuri de protecție împotriva amenințărilor generate de sistemele de aeronave fără pilot la bord, cunoscute și ca drone. De asemenea, se va discuta despre cerințele tehnice generale pentru echipamentele și sistemele utilizate în implementarea acestor măsuri.
Un alt punct central al ședinței privește definirea clară a persoanelor și autorităților abilitate să ordone sau să aprobe intervenții împotriva aeronavelor și vehiculelor aeriene care utilizează neautorizat spațiul aerian al României.
Administrația Prezidențială precizează că CSAT va stabili și procedura de informare referitoare la măsurile întreprinse pentru controlul utilizării spațiului aerian. Această procedură are ca scop crearea unui cadru unitar și transparent pentru acțiunile de răspuns în cazul unor incidente care implică drone sau alte vehicule aeriene neautorizate.
Pe lângă problema dronelor, Consiliul va analiza și alte tematici de actualitate în domeniul securității naționale, însă acestea nu au fost detaliate în comunicatul Administrației Prezidențiale.
Redăm, mai jos, comunicatul emis de Administrația Prezidențială:
“Președintele României, Nicușor Dan, a convocat ședința Consiliului Suprem de Apărare a Țării, care va avea loc joi, 25 septembrie 2025, ora 12:00, la Palatul Cotroceni.
Pe ordinea de zi a ședinței sunt incluse subiecte referitoare la:
În cadrul ședinței Consiliului vor fi analizate și alte tematici de actualitate din domeniul securității naționale.”, se arată în comunicatul publicat pe site-ul presidency.ro.
Amintim că pe 13 septembrie o dronă rusească a intrat în spațiul aerian al României.
Ministrul Apărării, Ionuț Moșteanu, a declarat pentru B1 TV, că drona rușilor care a pătruns în spațiul nostru aerian nu a fost doborâtă de Forțele Române, ci s-a întors în spațiul aerian al Ucrainei.
„Mâine (duminică) dimineață va fi o misiune de recunoaștere, un survol în zonă cu elicopterele, pentru a verifica exact dacă o găsim, dar, după toate informațiile vizuale de la fața locului, drona a trecut înapoi în Ucraina”, a declarat Moșteanu, pe 13 septembrie.
Întrebat atunci de ce nu sunt gata normele de aplicare la legea care ne permite să doborâm dronele ce intră în spațiul nostru aerian, Ionuț Moșteanu a spus:
„Normele vor fi aprobate în primul CSAT care urmează să se întâmple, în două săptămâni maxim. Dar Legea 73 oferă cadrul legal pentru doborârea dronelor, deci normele se referă numai la angajarea în cazul aeronavelor cu pilot. Acum, Legea 73, care a trecut cu mult tam-tam în Parlament în primăvară, oferă cadrul legal pentru a angaja împotriva dronelor și asta a fost folosită și azi. Piloții de pe F-16 au avut permisiunea de a angaja, permisiune pe care o dă comandamentul componentei aeriene”.
Moșteanu a explicat și ce s-a întâmplat cu drona rusească:
„Nu s-a tras asupra ei. Au încercat să angajeze, însă a schimbat direcția, a zburat foarte jos. După toate informațiile pe care le am acum, drona a ieșit din spațiul aerian românesc și a trecut în Ucraina”.