Eveniment
Institutul German de Cercetări pentru Mediu susține că particulele radioactive de la Fukushima au ajuns deja în România, aflându-se la circa 2.500 de metri altitudine, conform PROTV.
Acestea vor ajunge la nivelul solului, contaminând inclusiv apa, în eventualitatea unor ploi. În ciuda acestui fapt, autoritățile susțin că prezentele concentrații nu reprezintă niciun risc pentru populație.
Monitorizările de până acum arată că prezenta cantitate de izotopi din aer este de mii de ori mai mică decât un eventual nivel alarmant.
Problemele cauzate de radioactivitate pot apărea însă în timp. Deși iodul este periculos doar pentru câteva zile, cesiul rămâne radioactiv 30 de ani.