O elevă de 14 ani a fost agresată de meditatorul ei, chiar în timpul orelor de pregătire 

O elevă de 14 ani a fost agresată de meditatorul ei, chiar în timpul orelor de pregătire 
Violenta împotriva femeilor

O elevă de 14 ani din București a fost agresată sexual, chiar în timp ce se afla la meditații. Meditatorul, în vârstă de 33 de ani este acuzat oficial că a agresat-o sexual pe minoră în timpul unei ședințe de pregătire desfășurate într-un imobil din Sectorul 3.

Incidentul a fost raportat autorităților de către mătușa fetei, care a sesizat Poliția Capitalei la finalul lunii februarie, imediat după ce a aflat despre faptele meditatorului.

Cum s-a produs agresiunea în timpul orelor de curs

Anchetatorii au stabilit că bărbatul a profitat de autoritatea pe care o avea asupra fetei și de vârsta ei fragedă pentru a o intimida. Deși în locuință se mai aflau și alți doi minori care participau la pregătire, acest lucru nu l-a împiedicat pe suspect să treacă la fapte. Polițiștii de la Serviciul Agresiuni Sexuale au explicat că agresorul a recurs la constrângere morală pentru a-și atinge scopul.

„În urma cercetărilor și investigațiilor desfășurate, s-a stabilit că, la data de 25 februarie 2026, în timp ce se aflau la o adresă din Sectorul 3, unde desfășura o ședință de pregătire la o materie, împreună cu minora și alți doi minori, bărbatul în vârstă de 33 de ani, prin constrângere morală, raportată la calitatea pe care o avea și profitând de imposibilitatea victimei de a se apăra, de asemenea şi la vârsta fragedă pe care o are, ar fi agresat-o sexual pe aceasta, în sensul că ar fi sărutat-o și ar fi atins-o în zona intimă”, a transmis Poliția Capitalei.

Ce măsuri au luat autoritățile după ce o elevă de 14 ani a fost agresată

În urma denunțului, polițiștii au demarat rapid investigațiile sub supravegherea unui procuror specializat în abuzuri asupra minorilor. Marți, 3 martie, forțele de ordine au descins la domiciliul bărbatului pentru o percheziție, acesta fiind ulterior ridicat și dus la audieri pentru a da explicații în fața legii.

„La data de 3 martie 2026, poliţiştii Direcției Generale de Poliție a Municipiului București – Serviciul Agresiuni Sexuale, sub supravegherea unui procuror specializat în investigarea abuzurilor sexuale comise asupra minorilor, din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Sectorului 3, au pus în executare un mandat de percheziție domiciliară, în Municipiul București, într-un dosar penal de agresiune sexuală săvârșită asupra unui minor”, au precizat reprezentanții poliției.

În prezent, se verifică dacă minora de 14 ani este singura victimă sau dacă bărbatul a mai avut comportamente similare și față de alți elevi pe care îi medita, potrivit digi24.