O fată de 13 ani a fost obligată să se prostitueze de propria mamă

O fată de 13 ani a fost obligată să se prostitueze de propria mamă
Foto: Pixabay.

O fată de 13 ani a fost obligată să se prostitueze de mama sa şi un cunoscut al acesteia, care în prezent se află sub arest preventiv, informează DIICOT în cadrul unui comunicat citat de Agerpres.

Pe 21 decembrie 2022, judecătorul de drepturi şi libertăţi din cadrul Tribunalului Bucureşti a hotărât arestarea preventivă a inculpaţilor pentru 30 de zile.

Obligată să întrețină relații sexuale

„În perioada 2017 – 2019, o inculpată şi-a exploatat sexual copilul minor (în vârstă de 13 ani la momentul debutului activităţii infracţionale), obligând-o să practice prostituţia în scopul obţinerii unor sume de bani şi alimente, care să acopere nevoile primare ale minorei şi ale sale.

Cu privire la cel de-al doilea inculpat s-a reţinut că, în perioada aprilie – mai 2019, a adăpostit persoana vătămată minoră în locuinţa sa şi a exploatat-o sexual, prin obligarea la întreţinerea de relaţii sexuale cu diverşi clienţi, apropiaţi ai inculpatului.

Activitatea infracţională a fost desfăşurată cu consimţământul mamei persoanei vătămate. În aceeaşi perioadă, profitând de imposibilitatea persoanei vătămate minore de a-şi exprima în mod valabil voinţa, inculpatul a întreţinut relaţii sexuale cu aceasta”, a specificat DIICOT, potrivit digi24.ro.

„Pe parcursul urmăririi penale, persoana vătămată a beneficiat consiliere psihologică, precum şi de toate drepturile şi măsurile de protecţie prevăzute de Codul de procedură penală”, a mai adăugat DIICOT, conform aceleiași surse.

Întreaga anchetă a fost executată cu susținerea poliţiştilor din cadrul BCCO Ploieşti şi BCCO Bucureşti ce au avut parte de sprijinul operaţional al Jandarmeriei.

Tags:
Urmăriți B1TV.ro și pe
`