O femeie a fost bătută în biroul primarului din Râmnicu Vâlcea pentru că i-a reproșat edilului că nu introduce apă și pe strada ei

O femeie a fost bătută în biroul primarului din Râmnicu Vâlcea pentru că i-a reproșat edilului că nu introduce apă și pe strada ei
Foto: realitateavalceana.ro

O femeie din Râmnicu Vâlcea susține că a fost bătută chiar în biroul primarului Emilian Frâncu, membru USL, scrie Evenimentul Zilei.

Femeia de 46 de ani a mers la primărie, miercuri, să întrebe când se va introduce apă și pe strada pe care locuiește.

Conflictul a pornit în momentul în care femeia i-a reproșat primarului, care s-a mutat recent pe aceeași stradă din localitate, că el are și apă curentă canalizare și asfalt proaspăt turnat la poartă, iar restul cetățenilor așteaptă de ani de zile să aibă condiții civilizate.

S-a mutat pe strada noastră în vară. Imediat la el s-a putut să se facă săpături pentru apă curentă şi canalizare, la noi nu. De ce pentru primar se poate şi pentru noi nu, asta l-am întrebat. În secunda aceea a început să urle la mine să ies afară, a chemat gardienii, care au tras de mine. Am opus rezistenţă pentru că doream un răspuns, atunci au început să mă lovească, m-au trântit jos şi au tăbărât pe mine, mi-au rupt hainele, m-au strâns de gât”, spune Ioana Rădescu.

Femeia spune că a sunat la poliție să reclame cele întâmplate, dar autoritățile au trimis un echipaj doar pentru că ea nu era înscrisă la audiență la primar și nu avea ce să caute în biroul său.

Ioana Rădescu și-a scos imediat certificat medico-legal și a depus plângere la Parchetul de pe lângă tribunalul Vâlcea pentru lovire și alte violențe, femeia fiind plină de vânătăi și zgârâieturi.

Primarul din Râmnicu Vâlcea, Emilian Frâncu, recunoaște că femeia i-a cerut o audiență și a invitat-o în birou, dar ceea ce susține femeia este doar o invenție.

O scenetă ieftină, de prost gust. Aici in birou la mine s-a aruncat pe jos, şi-a smuls părul din cap, şi-a rupt hainele. Şi zgârieturile şi le-a făcut singură pentru spectacol, pentru scandal. Poate cineva să creadă că eu aş accepta ca un cetăţean să fie lovit chiar la mine în birou? Vrea probabil să denigreze instituţia primăriei” a declarat Emilian Frâncu.

Unii apropiați susțin varianta edilului, în timp ce alți funcționari spun că ceea ce a povestit femeia este adevărat. Ioana Rădescu adaugă că imaginile surprinse de camerele video din biroul primarului pot demonstra că ea a fost într-adevăr bătută.

Poliția a deschis o anchetă în acest caz.