O mașină a fost lovită de tren, în județul Vaslui (FOTO, VIDEO)

O mașină a fost lovită de tren, în județul Vaslui (FOTO, VIDEO)
Foto: Facebook / ISU Vaslui

O mașină în care se aflau două persoane a fost lovită de un tren de pasageri, duminică, la o trecere la nivel cu calea ferată de pe DJ 243, informează Inspectoratul pentru Situații de Urgență Vaslui.

Mașină lovită de tren în județul Vaslui

Cele două persoane din mașină, spune ISU Vaslui, sunt conștiente și cooperante.

„Un autoturism în care se aflau două persoane a fost lovit de trenul IR 1866, care se deplasa pe relația Galați-Iași. Cele două persoane aflate în autoturism s-au autoevacuat până la sosirea echipajelor de intervenție, sunt conștiente și cooperante. Persoanele aflate în autoturism au fost evaluate medical. O femeie în vârstă de 24 ani acuza dureri la nivelul membrelor inferioare, al toracelui și abdomenului, aceasta fiind transportată la Unitatea de Primiri Urgențe din cadrul Spitalului Municipal «Elena Beldiman» Bârlad. Pasagerul din dreapta a fost evaluat și nu necesită îngrijiri medicale”, se arată într-o postare de pe pagina de Facebook a ISU Vaslui.

Niciunul dintre pasagerii trenului nu a avut nevoie de îngrijri medicale deocamdată.

„Persoanele aflate în tren sunt evaluate, însă până acum nimeni nu a avut nevoie de îngrijiri medicale. Locomotiva trenului este avariată și, cel mai probabil, se așteaptă înlocuirea acesteia pentru ca pasagerii să ajungă în siguranță la destinație”, mai spune ISU Vaslui.

Tags: