O nouă înşelătorie pe WhatsApp în România face tot mai multe victime, avertizează specialiştii în securitate informatică de la Bitdefender. Sub pretextul unor concursuri pentru copii, atacatorii reușesc să fure conturile utilizatorilor și să obțină bani de la aceștia.
Campania intitulată „Votează pentru copilul meu” mizează pe emoție și pe încrederea dintre prieteni. Totul pornește de la un mesaj aparent inofensiv, primit de la o persoană cunoscută: „Bună! Poți vota și tu pentru Adelina în acest concurs? E fiica unei prietene, poate câștiga o bursă. Mulțumesc mult!”
După ce dau click pe link, utilizatorii ajung pe un site fals care reproduce în mod convingător un concurs, cu fotografii și clasamente inventate. Pentru a „vota”, li se cere să introducă numărul de telefon și un cod trimis prin WhatsApp. Acel cod este folosit de atacatori pentru a prelua controlul complet asupra contului victimei.
După ce obțin accesul la cont, infractorii trimit același mesaj către toate contactele victimei și cer bani sub diverse pretexte urgente, sume de ordinul sutelor de lei. Potrivit Bitdefender, România este una dintre principalele ținte ale acestei campanii, alături de Polonia și Germania. Cercetătorii au descoperit 177 de domenii false și peste 550 de linkuri care imită concursuri de dans, talente sau burse pentru copii.
Specialiştii Bitdefender recomandă utilizatorilor:
Nu trimiteți codul de verificare WhatsApp către nimeni;
Verificați prin apel telefonic orice cerere de vot, ajutor sau bani;
Activați verificarea în doi paşi în aplicație;
Raportați mesajele suspecte („Mai multe → Raportează”);
Informați persoanele în vârstă sau vulnerabile despre aceste fraude.
De asemenea, experţii sugerează utilizarea Bitdefender Link Checker sau chatbot-ului Scamio, un instrument gratuit care detectează tentativele de înşelătorie online.
Dacă ai fost afectat de o înşelătorie pe WhatsApp, încearcă imediat să-ți recuperezi contul prin solicitarea unui nou cod de verificare și contactează echipa WhatsApp. Dacă ai trimis bani, anunță banca și avertizează toate contactele din listă. Bitdefender atrage atenția că oricine poate fi victimă a unor atacuri cibernetice, indiferent de vârstă sau experiență digitală.