Olt: Poştăriţă tâlhărită, găsită spânzurată în curtea locuinţei sale

Olt: Poştăriţă tâlhărită, găsită spânzurată în curtea locuinţei sale
Foto: stiride10.ro

O poştăriţă din comuna Redea, judeţul Olt, care în urmă cu câteva zile anunţase Poliţia că a fost jefuită, a fost găsită spânzurată, luni, în toaleta din curtea locuinţei sale, relatează Mediafax.

Poliţia din comuna Redea a fost alertată, luni, de un localnic, că poştăriţa din localitate a fost găsită spânzurată în toaleta din curtea locuinţei sale.

Potrivit anchetatorilor, nu exista suspiciuni cu priivire la decesul femeii, întrucât trupul victimei nu prezintă urme de violenţă.

Conform biroului de presă al Inspectoratului de Poliţie al Judeţului Olt, femeia făcuse o seziare, săptămâna trecută, la Poliţia Caracal, spunând că a fost jefuită de 8.600 de lei, bani cu care trebuia să plătească pensiile.

În urma sesizării, poliţiştii au început cercetările pentru infracţiunea de tâlhărie.

Tags: