Companiile aeriene europene reacționează dur după ce Comisia pentru Transporturi a Parlamentului European a respins ideea de a îngreuna obținerea despăgubirilor pentru pasagerii cu zboruri întârziate. Decizia, adoptată cu o majoritate covârșitoare, păstrează actualele drepturi și sprijină introducerea gratuită a bagajelor de mână de până la 7 kilograme. Poziția Parlamentului contrazice propunerile Comisiei Europene și ale Consiliului UE, deschizând calea unor negocieri tensionate.
Documentul adoptat luni a primit 34 de voturi pentru, fără opoziție, și doar două abțineri. Pe lângă menținerea despăgubirilor actuale, susține și inițiativa privind transportul gratuit al bagajelor mici. Poziția Parlamentului European intră astfel în conflict direct cu abordarea Comisiei Europene și a Consiliului UE, potrivit Politico.
Reacția industriei aviatice nu a întârziat. Marți, grupul de lobby A4E, care reunește companii precum Lufthansa, Air France-KLM, Ryanair și IAG, a calificat textul drept „nerealist”.
Regulamentul actual acordă despăgubiri între 250 și 600 de euro pentru întârzieri de cel puțin trei ore, în funcție de distanța zborului. În 2013, Comisia a propus ridicarea pragului de întârziere la cinci ore pentru zborurile interne UE sau sub 3.500 km, la nouă ore pentru zborurile extra-UE de până la 6.000 km, și la 12 ore pentru cele mai lungi rute.
Consiliul a sugerat recent un compromis: patru ore pentru zborurile scurte și șase ore pentru cele lungi. Parlamentul European a refuzat însă reducerea drepturilor actuale. Acesta intenționează să mențină pragul de trei ore și să majoreze despăgubirea minimă la 300 de euro.
„Avem mai multe linii roșii pentru care trebuie să luptăm… prima este că nu vom accepta (creșterea întârzierii la) mai mult de trei ore… după care pasagerul are dreptul să primească o despăgubire.”, a declarat raportorul Andrey Novakov, din Partidul Popular European.
Și alți eurodeputați susțin ferm această poziție. „Parlamentul este foarte unit în ceea ce privește problema celor trei ore”, a spus Jan-Christoph Oetjen. El a adăugat: „Dacă se ajunge la patru ore, se încalcă drepturile a două treimi dintre pasagerii care au dreptul la despăgubiri în prezent. Așadar, pentru noi, acest lucru este inacceptabil.”
Grupul A4E are însă o altă opinie: „Extinderea acestei perioade la cinci ore ar putea preveni până la 40 % din întârzieri.”
David Curmi, președinte executiv al KM Malta Airlines, a declarat: „Actuala regulă privind întârzierea de trei ore … penalizează companiile aeriene care fac tot posibilul pentru a evita anulările, când, de fapt, pasagerii sunt mai bine deserviți de un zbor întârziat decât de niciun zbor.”
Totodată, Consiliul UE a impus o procedură legislativă neobișnuită, care obligă instituțiile să finalizeze negocierile în cel mult opt luni. Decizia a iritat deputații europeni.
„Suntem destul de departe de Consiliu, în principal din cauza neîncrederii dintre cele două instituții”, a spus Novakov. „Și după acești 11 ani, ei aleg o procedură care ne limitează timpul pentru negocieri, ceea ce nu consider a fi într-adevăr un spirit de cooperare și prietenie”, a adăugat acesta.
Poziția Parlamentului prevede transportul gratuit al unui bagaj de mână de până la 7 kg, chiar și la companiile low-cost, cu dimensiuni maxime de 100 cm. Pasagerii ar putea avea și un bagaj mic sub scaun, potrivit Capital.ro.
Consiliul vrea însă o variantă mai restrictivă: un singur bagaj de 40x30x15 cm, care să încapă sub scaunul din față.
A4E se opune ferm acestei prevederi. „Apelurile politice de a impune bagaje de cabină „gratuite” sunt în totală neconcordanță cu preferințele pasagerilor”, afirmă grupul. Acesștia argumentând că pasagerii preferă tarife mai mici și libertatea de a alege servicii suplimentare.
Totodată, Parlamentul European sprijină dreptul pasagerilor de a alege între o carte de îmbarcare pe hârtie sau digitală. Această poziție intră în contradicție cu decizia Ryanair de a impune exclusiv bilete digitale începând cu 12 noiembrie.