Eveniment - 05 dec, 20:50
În noaptea de miercuri spre joi, pasajul Unirii va fi închis pe sensul de mers dinspre bulevardul Mărășești către Piața Universității.
Poliția Capitelei susține că această măsură este luată pentru efectuarea curățeniei în pasaj, scrie Mediafax.
„În conformitate cu avizul Comisiei Tehnice de Circulaţie din cadrul Primăriei Municipiului Bucureşti, în data de 06.05 – 07.05.2015, în intervalul orar 23:30 – 04:00 se va închide traficul rutier în pasajul Unirii pe sensul dinspre bulevardul Mărăşeşti către Piaţa Universităţii”, potrivit Poliției Capitalei.
Pentru o curățare integrală, celălalt sens de mers pasajul va fi închis în perioada următoare, dar nu se cunoaște o dată exactă.