Paște 2020. Câte amenzi au fost date pentru nerespectarea regulilor legate de criza coronavirusului

Paște 2020. Câte amenzi au fost date pentru nerespectarea regulilor legate de criza coronavirusului
FOTO: Hepta.ro

Paștele din 2020 a fost sărbătorit diferit față de sărbătorile Pascale din anii trecuți, acum acesta fiind marcat de pandemia de coronavirus și măsurile de distanțare socială impuse de autorități.

Dacă în alți ani cetățenii României se reuneau cu toată familia sau prietenii fie acasă, fie la iarbă verde, în acest an oamenii au fost obligați să rămână acasă, în izolare, alături de persoanele cu care locuiesc, neavând voie să facă vizite sau să primească musafiri.

Cu toate acestea, au fost și persoane care au încălcat legea și măsurile impuse și au fost sancționați drastic de autorități.

Mii de persoane nu au respectat măsura privind restricţionarea circulaţiei

Potrivit raportului transmis luni de Grupul de Comunicare Strategică, în ultimele 24 de ore, polițiștii și jandarmii au depistat 4.787 persoane care nu au respectat măsura privind restricţionarea circulaţiei.

În acest caz, persoanelor care au încălcat măsura le-au fost aplicate sancţiuni contravenţionale, în valoare de 11.834.677 de lei.

Conflicte izbucnite pe fondul consumului de alcool

Mai mult, în prima zi de Paște au avut loc, în mai multe zone ale țării, o serie de scandaluri. Astfel că, autoritățile au fost nevoite să intervină în cartiere din București, Ploiești și Săcele pentru a aplana conflictele izbucnite pe fondul consumului de alcool.

Oamenii legii au intervenit în forță și au tras focuri de armă în aer pentru a calma spiritele.

În cartierul Rahova din București, în ciuda restricțiilor impuse de autorități, zeci de oameni au ieșit să petreacă pe stradă, iar, după ce au consumat alcool în mod excesiv, a fost iscat un scandal la care au intervenit polițiștii.

Totul s-a terminat cu focuri de armă trase de polițiști. Ulterior, 37 de persone au fost duse la audieri, iar nouă dintre acestea au fost reținute pentru comiterea infracțiunilor de ultraj și tulburarea liniștii publice.

Tot din cauza consumului de alcool a izbucnit un conflict la periferia orașului Ploiești.

În caz au intervenit polițiști și mascați, care au fost întâmpinați cu obiecte aruncate în direcția lor. Mai multe persoane au fost conduse la secție, pentru a fi audiate.

Și în Săcele, județul Brașov, a fost iscat un scandal între familii, în urma căruia polițiștii au tras două focuri de armă în plan vertical.

Marcel Vela: Rugăminţile noastre au fost aplicate într-un mod exemplar

Chiar dacă au fost români care au încălcat legea, majoritatea oamenilor au respectat măsurile impuse și au ales să păstreze distanțarea socială.

Ministrul Afacerilor Interne, Marcel Vela, a scris, pe pagina sa de Facebook, că nu a rămas îndiferent la eforturile românilor de a sta în case, de Paşte. Totodată, acesta a mărturisit că are un sentiment de împlinire.

”Nu pot rămâne indiferent în faţa eforturilor dumneavoastră. Rugăminţile noastre au fost aplicate într-un mod exemplar cum poate nu s-au aşteptat cei care îşi doreau să speculeze negativ acest moment. Dovada dumneavoastră de respect şi patriotism pentru toată munca noastră din spatele acestor zile a fost cu adevărat impresionantă şi vă spun din suflet MULŢUMESC! Nimic nu poate avea rezultat fără unitate, împreună am fost şi suntem o mare echipă care luptă pentru acelaşi scop, iar dumneavoastră aţi înteles acest mesaj întru totul. Aceste zile îmi oferă sentimentul de împlinire a misiunii faţă de cetăţeni şi faţă de România”, a precizat Vela.