Patriarhia Română respinge informațiile potrivit cărora Arhiepiscopului Teodosie al Tomisiului nu i s-ar fi permis accesul cu mașina în curtea Patriarhiei la aniversarea Patriarhului Daniel.
Acesta a fost prezent la Patriarhie începând de miercuri, la lucrările Sfântului Sinod, ca și în cursul zilei de joi, la slujba de Te Deum.
Reprezentanții BOR transmit faptul că IPS Teodosie a ales să plece imediat după terminarea slujba, solicitând probabil șoferului să vină să îl preia chiar de la marginea platoului pe care s-a desfășurat slujba.
Informațiile transmise au loc în contextul în care, potrivit G4media, arhiepiscopului Teodosie al Tomisiului nu i s-a permis accesul cu mașina în curtea Patriarhiei.
Prin urmare, șoferul a fost nevoit sa lase limuzina de lux (Mercedes-Benz S Class) în fata barierei și să ducă pe jos buchetul imens de flori pe care Arhiepiscopul Teodosie i l-a adus in dar Patriarhului cu prilejul aniversarii a 70 de ani.