Peste 1.000 de judecători și procurori au semnat un memoriu împotriva ”superimunității” pentru magistrați, introdusă prin proiectul de desființare a Secției speciale

Peste 1.000 de judecători și procurori au semnat un memoriu împotriva ”superimunității” pentru magistrați, introdusă prin proiectul de desființare a Secției speciale
Foto: Inquam Photos / Virgil Simonescu

Peste 1.000 de magistrați din toată țara au semnat memoriul ”Magistratura curată nu are nevoie de filtre de impunitate!”, prin care au criticat așa-zisele garanții incluse în proiectul de lege privind desființarea Secţiei de Investigare a Infracţiunilor din Justiţie (SIIJ). Ei au insistat că aceste ”garanții” sunt inacceptabile într-un stat de drept.

Proiectul, așa cum a fost înaintat de ministrul Justiției, Stelian Ion (USR-PLUS), și adoptat de Guvern, nu include superimunități pentru judecători și procurori. Schimbarea a fost operată, însă, în Comisia Juridică a Camerei Deputaţilor, la presiunea UDMR, care nu a vrut să susțină proiectul fără aceste noi garanții. Fără voturile parlamentarilor Uniunii, inițiativa privind desființarea Secției speciale nu ar fi avut șanse să treacă deloc. Nu tocmai entuziasmat de rezultat, Stelian Ion a dat de înțeles că se putea și mai rău: desființarea Secției să nu se producă deloc. Proiectul urmează să ajungă și la Senat. Premierul Florin Cîțu și-a manifestat speranța ca la dezbaterile de acolo inițiativa să revină la o formă cât mai apropiată de cea care plecase din Guvern.

Semnatarii memoriului au solicitat preşedintelui Camerei Deputaţilor, liberalul Ludovic Orban, să sesizeze urgent Comisia de la Veneţia și GRECO cu privire la acest proiect legislativ.

Peste 1.000 de magistrați au trasmis că nu sunt de acord cu garanțiile suplimentare ce le sunt oferite prin proiectul de desființare a SIIJ

„Așa-numitele ”garanții” care însoțesc proiectul legii de desființare a SIIJ, conform raportului adoptat de Comisia Juridică a Camerei Deputaţilor, sunt inacceptabile într-un stat de drept. Condiționarea trimiterii în judecată a judecătorilor şi a procurorilor, pentru săvârșirea anumitor infracţiuni, în special cele de corupție, de încuviinţarea Consiliului Superior al Magistraturii, constituie un „filtru” neconstituţional și scade încrederea publică în actul de justiție, deoarece riscă să fie percepută ca o „garanţie a impunităţii” magistraţilor suspectați de corupție sau ca o ”superimunitate””, se arată în memoriul semnat de peste 1.000 de magistrați.

Ei amintesc apoi faptul că, potrivit Constituției, „cetățenii sunt egali în fața legii și a autorităților publice, fără privilegii și fără discriminări. Nimeni nu este mai presus de lege”, prin urmare magistrații nu pot fi deasupra tuturor celorlați cetățeni.

Semnatarii mai atrag atenția că prin fixarea unor astfel de garanții se deschide calea spre crearea de privilegii și pentru alte categorii sociale. În plus, în niciun caz aceste garanții nu vor duce la crearea unui corp de magistrați incoruptibili.

„Încuviinţarea prealabilă din partea unui organ administrativ este incompatibilă cu valorile statului de drept, deoarece reprezintă un privilegiu inadmisibil şi un filtru pentru ca magistrații să nu poată fi anchetați penal, ceea ce va asigura impunitate, fapt de neconceput în societăți democratice stabile. De asemenea, această încuviinţare este contrară principiului independenţei justiţiei, deoarece justiţia este înfăptuită doar de instanţele de judecată, nu şi de Consiliul Superior al Magistraturii, care este un organ administrativ şi are rolul de instanţă de judecată doar în domeniul răspunderii disciplinare”, se mai arată în memoriu.

Semnatarii insistă apoi că nu există niciun argument care să justifice implicarea directă a unor organe administrative precum Secția pentru procurori sau Secția pentru judecători a CSM. Pentru verificarea legalității rechizitoriilor, Codul de procedură penală a prevăzut etapa camerei preliminare, amintesc ei.

Semnatarii memoriului explică apoi de ce proiectul de lege, în forma adoptată de Comisia Jurdică, încalcă Legea funamentală a statului român: „Încuviințând trimiterile în judecată, ambele secții ale CSM ar deveni un fel de superiori ierarhici ai procurorilor de caz, ceea ce ar contraveni art. 132 alin. (1) din Constituția României. Potrivit normei constituționale, procurorii își desfășoară activitatea potrivit principiului legalității, al imparțialității și al controlului ierarhic, dar acest control ierarhic se efectuează exclusiv în cadrul Ministerului Public, de către procurori ierarhic superiori, iar nu de organe administrative din afara Ministerului Public”.

„Mai mult, limitarea încuviinţării prealabile la infracțiunile contra înfăptuirii justiției, de corupție și de serviciu ori a infracțiunilor asimilate infracțiunilor de corupție este inexplicabilă şi se poate crede că scopul este acela de control al anchetelor privind corupţia din magistratură, fiind practic un filtru propus doar pentru magistraţii suspectați de corupţie, care trebuie protejaţi de un organ administrativ, înainte ca o instanţă de judecată independentă să pronunţe o soluţie prin care să constate vinovăţia sau nevinovăţia magistratului anchetat”, se mai arată în memoriu.

Cei peste 1.000 de magistrați semnatari ai memoriului precizează că ei doresc desființarea Secției speciale în cel mai scurt timp, dar atrag atenția că „modificările operate în comisia juridică a Camerei Deputaților pot sabota lupta anticorupție în egală măsură ca existența Secției pentru investigarea infracțiunilor din justiție”.

Prin urmare, magistrații au solicitat parlamentarilor să nu voteze poriectul de lege în forma adoptată de Comisia Juridică din Camera Deputaților. De asemenea, ei i-au cerut președintelui Camerei Deputaților, Ludovic Orban, să sesizeze urgent Comisia de la Veneţia și GRECO cu privire la acest proiect legislativ.