Peste 10.000 de persoane din Ucraina au trecut granița prin Isaccea

Peste 10.000 de persoane din Ucraina au trecut granița prin Isaccea
Sursa Foto: Hepta/ Adriana Neage

Miercuri, fluxul de persoane care vin din Ucraina, orașul Orlîvka și traversează granița cu bacul în localitatea tulceana Isaccea a crescut ușor în cursul zilei de miercuri, față de ziua precedentă. Totodată, numărul persoanelor din Ucraina care au intrat în România pe la Isaccea a ajuns la peste 10.000, informează Agerpres. 

Miercuri, în PTF Isaccea au ajuns 2.200 de persoane, dintre care 1.800 au fost ucraineni, după cum a precizat purtătorul de cuvânt al Gărzii de Coastă, Andrei Ene, pentru sursa citată mai sus.

Peste 10.000 de persoane au intrat în România prin Isaccea

Comparativ cu ziua de marți, când au intrat în țară 1.600 de ucraineni, în cursul zilei de miercuri au sosit 1.800  de persoane din Ucraina.

Situaţia diferă de la un moment la altul în funcţie de condiţiile meteorologice. (…) O problemă gravă o reprezintă condiţiile meteo, pentru că vin copii. Ieri a plouat foarte mult, au venit uzi, au fost imediat preluaţi, încălziţi, înveliţi cu pături şi conduşi cât mai repede pentru controlul de frontieră”, a explicat purtătorul de cuvânt, potrivit sursei citate mai sus.

Ajutor umanitar pentru ucraineni, având în vedere condițiile meteo din Dobrogea

Totodată, condițiile meteo fac deplasarea ucrainenilor mai dificlă, motiv pentru care Crucea Roșie a solicitat un nou ajutor umanitar, constând în căciuli, pături și alte obiecte care să îi ajute să facă față ninsorilor și temperaturilor scăzute.

„Românii sunt solidari şi de această dată. Am fost impresionaţi de toate gesturile de omenie pe care le-am primit. Încercăm să-i ajutăm să facem greul mai uşor de dus.

Ucrainenii sunt pe de o parte speriaţi, iar pe de altă parte sunt copleşiţi de solidaritatea de care dau dovadă românii, sunt reticenţi, dar încercăm să le arătăm că suntem alături de ei (…) În contextul actual, ar fi mare nevoie de pături, fesuri, căciuli, mănuşi, mărimi mari şi mici, e nevoie de tot ce ţine de confortul termic, pentru că e o vreme câinoasă şi este nevoie de astfel de echipamente”, a declarat directoarea filialei teritoriale a SNCR, Simona Covaliov, pentru Agerpres.

CNAS: Refugiaţii ucraineni beneficiază de aceleaşi servicii medicale ca asiguraţii români

Potrivit CNAS, cetățenii străini și apatrizii aflați în situații deosebite care provin din zona conflictului armat din Ucraina beneficiază de aceleași servicii medicale ca asigurații români.

Aceștia vor beneficia de medicamente, materiale sanitare, dispozitive medicale și servicii cuprinse în programele naționale de sănătate curative.

„Furnizorii vor păstra o copie a documentului și vor întocmi evidențe distincte pentru serviciile acordate acestor categorii de persoane.

CNAS a transmis o circulară către toate casele de asigurări de sănătate cu informații privind modul de acordare a serviciilor medicale pentru refugiații din Ucraina, pentru a fi transmise tuturor furnizorilor cu care acestea se află în relație contractuală”, potrivit unui comunicat CNAS.

Urmăriți B1TV.ro și pe