„Piedone și Viorel, luați-l și pe Daniel”. Protestatarii din Piața Universității continuă manifestațiile și împotriva Patriarhului Daniel care a întârziat să apară public, la clubul Colectiv pentru a transmite condoleanțe familiilor îndoliate și a face o slujbă în memoria celor care și-au pierdut viața în urma incendiului de vineri seară.
La câteva zile, reprezentanții Bisericii au declarat că preotul nu merge neinvitat, iar Patriarhul Daniel, în prima apariția publică la înmormântarea femeii de serviciu a clubului, a îndemnat tinerii să meargă la Biserică, nu în cluburi.
Astfel, persoanele care trimiteau acuzații către BOR au fost catalogate drept „atei, păcătoși, necredincioși, manipulatori, dezinformatori, denigratori, intoleranți”, scrie Adevărul.
Un comunicat transmis de BOR pe 2 noiembrie stă mărturie. Potrivit basilica.ro, comunicatul face referire la un articol „despre un presupus preot anonim din judeţul Prahova care ar fi făcut o asociere forţată între tragedia din Clubul Colectiv din Bucureşti şi sărbătoarea de Holloween”.
„În aceste zile în care opinia publică din ţară şi străinătate este profund marcată de tragedia petrecută într-un club din Bucureşti în seara zilei de 30 octombrie 2015, considerăm că astfel de dezinformări postate sub protecţia anonimatului sunt iresponsabile şi au rol de manipulare.
Celor care au fost tentaţi să dea crezare unor astfel de dezinformări, precizăm că Patriarhia Română şi-a exprimat compasiunea şi solidaritatea cu familiile îndoliate şi cei aflaţi în suferinţă pe pat de spital în dimineaţa zilei de 31 octombrie 2015. La Sfânta Liturghie din ziua de 1 noiembrie 2015, în biserici şi mănăstiri din Arhiepiscopia Bucureştilor au fost oficiate rugăciuni pentru însănătoşirea celor răniţi şi de pomenire a celor trecuţi la Domnul. De asemenea, din ziua de 31 octombrie 2015, preoţii de caritate din spitale acordă asistenţă religioasă şi consiliere spirituală celor greu încercaţi în tragedia din Clubul bucureştean.
Regretăm faptul că în astfel de momente în care se impun compasiunea şi solidaritatea cu cei greu încercaţi în urma tragediei din Clubul Colectiv mai sunt persoane care încearcă să incite la ură şi intoleranţă”, a transmis Biroul de Presă al Patriarhiei Române.
Însă, tinerii nu se lasă intimidați de reacția BOR și continuă să scandeze în fiecare zi de protest – „Vrem spitale, nu catedrale”, „Daniel, Daniel, du-te după Viorel”.
La Sibiu, cetățenii chiar au huiduit fețele bisericești (Detalii AICI).
Pancartele sunt pline de mesaje de tipul „Piedone și Viorel, luați-l și pe Daniel”, „Biserica spală creiere și bani publici în timp ce românii spală WC-uri în alte republici”, „Protest privat, Patriarh neinvitat”, „BOR = Euro”.
„Când poporul insultă Biserica, refuză preoții și trec pe alături este o mare problemă. Cu poporul sau cu Biserica? (…) Am putea specula de unde se naște reacția miilor de români? Din dorința de a găsi vinovați pe cineva? Și dacă da, de ce pe Patriarh și nu pe alți lideri ai națiunii? Reacția oamenilor consider că, pe de-o parte, e legată de modul în care Biserica a tratat tragedia din București! E limpede! Dar nu doar asta: Reacția românilor poate fi rezultatul atitudinii constante a Bisericii în general în ultimii ani, fie că ne referim la proiectul Catedrala Mântuirii Neamului, veniturile BOR, pelerinaje masive, opulența, superioritatea, aroganța, bogățiile, proprietățile și mașinile de lux”, scrie Mihai Copăceanu.