Poliția Capitalei s-a sesizat din oficiu după ce Vlad Pascu a intrat cu scuterul în jurnaliști. Bogdan Ghebaur: „Dacă au fost persoane vătămate vorbim și despre un dosar penal” (VIDEO)

Poliția Capitalei s-a sesizat din oficiu după ce Vlad Pascu a intrat cu scuterul în jurnaliști. Bogdan Ghebaur: Dacă au fost persoane vătămate vorbim și despre un dosar penal (VIDEO)

Bogdan Ghebaur, purtătorul de cuvânt al Poliției Capitalei, a explicat într-o intervenție pentru emisiunea „Bună, România”, cu Radu Buzăianu și Răzvan Zamfir, că Mihai Pascu riscă un dosar penal după ce a intrat cu scuterul în jurnaliști la finalul audierilor de la sediul DIICOT.

Mihai Pascu riscă dosar penal

Acesta a explicat că Poliția Capitalei s-a sesizat din oficiu și dacă există persoane vătămate se va putea deschide și un dosar penal:

„Cu privire la imaginile apărute Poliția Capitalei s-a sesizat din oficiu și urmează să se efectueze verificări și să facă o încadrare exactă pentru a putea lua măsuri legale. De asemenea, majoritatea erau jurnaliști. Dacă printre ei sunt care au suferit vătămări în îndrumăm să se prezinte la Brigada Rutieră și să dea mai multe informații pentru a putea lua măsuri în consecință.

Poate vorbim doar de o contravenție. Dacă au fost persoane vătămate vorbim și despre un dosar penal. Asta e procedura standard, să se demareze cercetările”, a spus Bogdan Ghebaur.

Mihai Pascu, tatăl tânărului drogat care a provocat accidentul mortal din 2 Mai, a intrat cu scuterul în jurnaliștii adunați pe trotuar în fața sediului DIICOT, la finalul audierilor.

Momentul în care Mihai Pascu intră în jurnaliști cu motocicleta

Mihai Pascu s-a urcat pe scuter și a demarat în trombă, chiar dacă se afla pe trotuar. Acesta a intrat în jurnaliștii care îi adresau întrebări despre cazul în care este implicat fiul său.

Potrivit B1 TV, mai multe persoane au fost rănite în urma gestului revoltător făcut de Mihai Pascu. Printre aceștia se află și protestatarul Marian Ceaușescu care ar fi fost lovit la genunchi. Mihai Pascu și-a continuat nestingherit deplasarea prin București.

Mihai Pascu a venit la sediul DIICOT, la scurt timp după ce soția lui a fost adusă însoțită de mascați. Aceasta este suspectată că a încercat să șantajeze martorii din dosar, astfel încât să dea declarații în favoarea lui Vlad Pascu. La perchezițiile de dimineață, procurorii au ridicat mai multe documente de la domiciliul ei.

La audieri, Mihai Pascu a fost surprins în timp ce râdea, relaxat, în ciuda situației în care se află fiul său și soția sa.

Foto: Inquam Photos / Octav Ganea

Bărbatul nu este vizat de anchetă și a venit la DIICOT ca să fie alături de fiul său. El l-a dus pe Vlad Pascu în Olanda pentru tratament de dezintoxicare și tot el a mers cu tânărul la Constanța în ziua tragediei din 2 Mai și i-a spus să stea departe de probleme.