Polițist din Prahova, acuzat de tentativă de viol. Victimele sunt două femei care îi ceruseră ajutorul ca să scape de soții violenți

Polițist din Prahova, acuzat de tentativă de viol. Victimele sunt două femei care îi ceruseră ajutorul ca să scape de soții violenți
Polițistul acuzat de tentativă de viol. El și-a dat demisia la finele anului trecut. Sursa foto: Captură video - Observator News

Un polițist din cadrul Inspectoratului de Poliţie Judeţean (IPJ) Prahova a fost arestat preventiv pentru 30 de zile. El este acuzat de agresiune sexuală şi tentativă de viol asupra a două femei, care îi ceruseră ajutorul ca să scape de soții violenți. Agentul a demisionat brusc la sfârşitul anului trecut, fiind deja în atenția superiorilor din cauza deselor concedii medicale ilegale. Acum, şefii lui vor să afle dacă există și alte victime.

Ce le-a făcut polițistul femeilor

Cele două femei s-au plâns că au devenit victime chiar în sediul Poliţiei din Măgurele. Agentul le chema aici sub pretextul unor declarații, apoi încuia ușa biroului, se dezbrăca în fața lor și le obliga să urmărească materiale pornografice.

Agentul a fost adjunct al şefului de post din Măgurele. El și-a dat demisia brusc la sfârşitul anului trecut, după ce șefii lui au început să se intereseze tot mai des de el pentru că lipsea frecvent de la serviciu.

Victimele au avut curaj să vorbească abia după ce acesta a plecat din Poliţie.

„El avea probleme psihice”

„El avea probleme psihice. Nu mai purta pistol de cam un an de zile, poate și mai bine. Nu mai conducea mașină de la poliție. El a fost în medical cred că un an și ceva”, a declarat Vasilică Diaconu, primarul din Măgurele, pentru Observator News.

Fostul polițist riscă peste 10 ani de închisoare dacă va fi găsit vinovat.