Poluare masivă şi toxică în București și Ilfov, mai ales în timpul nopții. Specialist: „Arderea deşeurilor a contribuit semnificativ” / Posibile explicații pentru care autoritățile ignoră problema (FOTO)

Poluare masivă şi toxică în București și Ilfov, mai ales în timpul nopții. Specialist: „Arderea deşeurilor a contribuit semnificativ” / Posibile explicații pentru care autoritățile ignoră problema (FOTO)
Poluare în București. Sursă foto: Octavian Berceanu / Facebook

Aerul a fost extrem de poluat în Capitală și împrejurimi și la început de 2023. Senzorii de măsurare a calităţii aerului au arătat, în acest weekend, depăşiri semnificative ale limitelor maxime admise la poluarea cu particule nocive, informează Libertatea. Oana Neneciu, coordonatoarea reţelei de măsurare a calităţii aerului din Bucureşti AerLive, a declarat că „fenomenul arderii deşeurilor a contribuit semnificativ la nivelul poluării”.

Neneciu a mai remarcat lipsa de reacție a autorităților. O posibilă explicație a venit de la Octavian Berceanu, fost șef al Gărzii Naționale de Mediu. De mai multe ori, acesta a vorbit despre mafia deșeurilor care are oameni bine infiltrați în instituțiile statului.

Aer extrem de poluat în București și Ilfov. Cauze: Poluarea tradițională și arderile de deșeuri

Un cititor Libertatea a semnalat că sâmbătă, 7 ianuarie, la ora 20.45, erau înregistrate niveluri foarte mari de poluare a aerului în zone din Ilfov precum Bragadiru, Jilava, Popeşti-Leordeni, Pantelimon, Pipera sau Chitila, dar și în nord-vestul şi în sud-vestul Capitalei. Acesta a remarcat faptul că aerul e mai toxic, culmea, noaptea și în weekend, când traficul e mai redus.

Octavian Berceanu, fost șef al Gărzii Naționale de Mediu, a scris într-o postare pe Facebook faptul că „poluarea din Bucuresti vine din Ilfov”: „Ilfovul devine poluat excesiv iar aceasta poluare inainteaza imediat spre Bucurestiul, dupa apunerea soarelui”.

„Există, pe de o parte, poluarea tradițională, provocată de trafic și de încălzirea rezidențială. Iar datele meteo ne confirmă că vântul a avut o viteză foarte scăzută şi am avut de-a face și cu fenomenul de ceaţă, ambele favorizând păstrarea poluării la nivelul solului. Dar, pe de altă parte, dacă ne uităm la nuanţe, observăm că cei mai înroşiţi senzori sunt cei din zone care în mod tradițional au probleme în ceea ce privește arderile de deşeuri”, a explicat Oana Neneciu, coordonatoarea reţelei de măsurare a calităţii aerului din Bucureşti AerLive, pentru Libertatea.

Aceasta a mai susținut că arderile de deșeuri au contribuit semnificativ la nivelul de poluare.

„Deşi noi suferim cel mai tare, nu am văzut niciun fel de reacție din partea autorităților: Garda de Mediu, Ministerul Mediului şi Primăria Bucureşti. Niciuna dintre ele nu a reacţionat”, a mai susținut Neneciu, pentru Libertatea.

Berceanu susține că instituțiile „nu vor să deranjeze” oamenii care fac bani din arderile de deșeuri

O posibilă explicație pentru lipsa de interes a autorităților a venit de la Octavian Berceanu, care a susținut de mai multe ori, în ultimii ani, că mafia deșeurilor are oameni puși în structurile statului. El a insistat că sunt sume uriașe în joc.

„Sunt sute de arderi pe care eu le semnalez autorităților. Ministrul Tanczos Barna refuză să transforme în infracțiuni aceste arderi. (…) În general, după ce instituțiile își termină treaba, încep incinerările în jurul Bucureștiului, mai ales la căderea nopții. (…)

Instituțiile statului sunt depășite, iar răspunsul Ministerului Mediului mă face să cred că avem structuri de crimă organizată cu tentacule adânc întinse către instituțiile statului.

Primăriile nu vor să deranjeze oamenii care obțin venituri ilicite din astfel de business-uri, pentru că o parte din acești bani se întorc către exponenții politici, chiar la nivel local. E un adevăr!”, a declarat Octavian Berceanu, la începutul anului trecut, pentru B1 TV.

Anterior, acesta mai afirmase că și deșeurile medicale ajung pe câmp, în loc să fie duse în incineratoare speciale, deoarece „sunt bani în joc”.

Iar în noiembrie anul trecut, Berceanu a acuzat chiar Garda de Mediu că vrea dezincriminarea parțială a arderilor ilegale de deșeuri. Amendamentul care scapă infractorii e asumat chiar de președintele Comisiei de Mediu din Camera Deputaților.