Octavian Berceanu (USR), fost șef al Gărzii Naționale de Mediu, acuză actuala conducere a instituției că vrea dezincriminarea parțială a arderilor ilegale de deșeuri.
Mai precis, Garda de Mediu a propus un amendament la dezbaterile din Camera Deputaților pe OUG 38/2022 care lasă la latitudinea inspectorilor de mediu să decidă dacă o anumită ardere de deșeuri e infracțiune sau nu.
Potrivit propunerii înaintate, arderile și îngroparea deșeurilor nu mai sunt infracțiuni decât „atunci când cantitatea sau impactul asupra mediului sau asupra vieții, integrității corporale sau sănătății persoanelor nu poate fi neglijat”.
„Fara niciun instrument care sa masoare impactul de mediu si asupra sanatatii, Garda de Mediu si procurorii nu pot demonstra, in instanta, ca este vorba de o infractiune, asa cum va cere in baza noului amendament, orice infractor. Modificarea are caracter clar sa submineze spiritul legii si sa faca infractorii scapati, iar mafia deseurilor primeste certificat verde chiar de la Guvernul României”, a acuzat Berceanu.
Într-o intervenție pentru B1 TV, Octavian Berceanu a ținut să atragă atenția că acest amendament toxic a fost introdus chiar de șeful Gărzii de Mediu, adică fix omul care ar trebui să aibă grijă de mediu. Iar propunerea a fost asumată în Comisia parlamentară de resort chiar de președintele acestei comisii.
„E o portiță de scăpare pentru infractorii care comit infracțiuni de mediu. Dacă ne uităm un pic în istoric, România are foarte multe decese la activ în fiecare an, de ordinul zecilor de mii, cauzate de poluarea foarte puternică a aerului. Centrul poluării din România și nu numai e zona București – Ilfov.
Munca, anul trecut, a comisarilor Gărzii de Mediu a fost să stopeze aceste arderi ilegale de cabluri, de deșeuri extrem de toxice pe care nu le putem compara cu nimic. De exemplu, un singur kilogram de cablu sau plastic ars, incinerat e echivalentul a 4.000 de kilograme de lemn arse!
Or ce avem aici? Avem crimă organizată care începe de la Constanța, se termină la Arad și Timișoara, care produce foarte mulți bani: toate cablurile posibile, din programele Rabla, din schimbările de cablu de la rețelele de înaltă tensiune, din dezmembrări de autoritusme, că avem peste 1.000 de autoturisme SH-uri care sunt dezmembrate în fiecare zi în România și nu se știe nicăieri unde ajung resturile. Toată această industrie generează venituri destul de mari”, a declarat fostul șef al Gărzii Naționale de Mediu, în cadrul emisiunii „Actualitatea”, moderată de Tudor Mușat pe B1 TV.
Acesta a atras apoi atenția că amendamentul nociv la lege a venit, culmea, chiar din partea actualului șef al Gărzii de Mediu.
„Folosind acest amendament, de fapt, am dat o portiță imensă celor care vor solicita în instanță să fie dovedit faptul că au ars o cantitate neglijabilă sau că ce au ars ei nu a produs pagube de mediu sau sănătate. Noi nu avem studii privind pagubele de sănătate și mediu pe care le produc aceste arderi ilegale!
Ce-mi trezește suspiciuni legate de siguranța cetățeanului și modul în care instituția statului care asigură controlul e penetrată de aceste interese e faptul că demersul vine chiar de la șeful Gărzii de Mediu, iar amendamentul e asumat chiar de președintele Comisiei de Mediu din Camera Deputaților.
Există stenograma și filmarea, pe pagina de Facebook, din sala de ședință. Șefii Gărzi de Mediu au spus că acest amendament e benefic, când e clar că distruge legislația și scoate din zona de infracționalitate indracțiuni extraordinar de grele pentru mediu și fiecare dintre noi”, a mai declarat Octavian Berceanu, pentru B1 TV.