Prezență de aproximativ 95% la proba de la Limba și literatura maternă de la Evaluarea Națională

Prezență de aproximativ 95% la proba de la Limba și literatura maternă de la Evaluarea Națională

Peste 7.900 de absolvenţi de gimnaziu au susţinut, vineri, proba scrisă de Limba şi literatură maternă din cadrul Evaluării Naţionale, aratăMinisterul Educației printr-un comunicat de presă.Un elev a fost eliminat de la examen pentru tentativă de fraudă.

Astfel, 7.946 de candidați s-au prezentat la ultima probă scrisă a Evaluării Naționale, în timp ce 482 au absentat.

„Proba scrisă la Limba şi literatura maternă, ultima din cadrul Evaluării Naţionale 2021, a fost susţinută astăzi, 25 iunie, de absolvenţii clasei a VIII-a care au studiat într-una din limbile minorităţilor naţionale (maghiară, germană, italiană, croată, slovacă, sârbă, ucraineană şi rromani). Au fost prezenţi 7.946 de candidaţi (94,27%) din totalul celor înscrişi. 482 de candidaţi au absentat. Un singur candidat a fost eliminat din examen pentru tentativă de fraudă, lucrarea acestuia fiind notată cu 1 (unu)”, se arată în comunicatul Ministerului Educației.

Subiectele şi baremele de corectare au fost publicate la ora 15:00.

Primele rezultate vor fi afişate marţi, până la ora 14:00.

Înconformitate cu prevederile art. 5 şi 6 din Regulamentul UE 2016/679 privind protecţia persoanelor fizice în ceea ce priveşte prelucrarea datelor cu caracter personal şi privind libera circulaţie a acestor date de abrogare a Directivei 95/46/CE (Regulamentul general privind protecţia datelor – RGPD), rezultatele vor fi publicate prin anonimizarea numelui şi a prenumelui elevilor. La prima probă susţinută, elevii au primit, pe bază de semnătură, coduri individuale care vor înlocui, pe listele de afişare, datele nominale de identificare.

Contestaţiile pot fi depuse în 29 iunie (în intervalul orar 16:00 – 19:00) şi 30 iunie (în intervalul orar 8:00 – 12:00).

Rezultatele finale vor fi anunţate în 4 iulie.