Principele Nicolae, interviu acordat lui Ion Cristoiu: „României îi lipseşte o administraţie centrală care să fie răspunzătoare pentru ecologie şi patrimoniu”

Principele Nicolae, interviu acordat lui Ion Cristoiu: „României îi lipseşte o administraţie centrală care să fie răspunzătoare pentru ecologie şi patrimoniu”
Foto: secundatv.ro

Jurnalistul Ion Cristoiu a publicat în postarea zilnică de pe blogul personal cea de-a doua parte a interviului cu Principele Nicolae.

Întrebat dacă a evitat Casa Regală năzbâtiile de tabloid sau presa noastră e reverențioasă față de Casa Regală, Principele a precizat că este de părere că este vorba despre „o combinaţie între aceste două aspecte. Foarte mulţi oameni au arătat şi arată respect faţă de Casa Regală întrucât aceasta este una dintre instituţiile cu o imagine pozitivă, curată, binevăzută datorită activităţii sale în străinătate şi în România prin bursele şcolare, acţiuni diplomatice, etc”.

În ceea ce privește presa tabloidă, Principele Nicolae nu a fost prezent prea des. Acesta a declarat că „celebritatea este o noţiune relativă. Poţi fi celebru doar pentru că eşti vizibil, doar pentru că îţi doreşti cu ardoare să fii vizibil şi la fel de bine poţi avea nişte rezultate remarcabile fără ca presa să te considere o celebritate”

Ion Cristoiu a întrebat și despre acțiunile de voluntariat ale Principelui, iar acesta s-a declarat ca fiind „o persoană care pune preţ pe pasiunile sale, dar în acelaşi timp tratează cu foarte multă serioazitate sarcinile de lucru. Consider că dacă exista un echilibru între ceea ce trebuie să facem şi ceea ce ne place să facem, rezultatul este unul bun, unul constructiv. Poate de aici percepţia celorlalţi asupra mea. Cred în autenticitate mai mult decât în etichetă”.

„Voluntariatul este o activitate pe care o fac de foarte mult timp, încă de dinainte să vin în România. Nu cred că este atât de important dacă a făcut parte din activităţile mele sau dacă a fost o strategie de PR. Cel mai important este faptul că am această pasiune şi că mă bucur când am ocazia să lucrez cu alţi oameni care simt la fel. Mai mult, se pot învăţa foarte multe lucruri din domeniul în care faci voluntariat”, a mai menționat Principele Nicolae, ca răspuns a aceleiași întrebări.

Despre călătoriile sale, Principele Nicolae a precizat că inițial a început să călătorească pentru a descoperi lumea. „Ulterior consider că am fost foarte norocos să am ocazia să combin plăcerea de a călători şi munca. Deşi călătoriile şi munca par a nu fi întotdeauna cea mai bună combinaţie pentru cineva căruia îi place să descopere locuri noi, aş sfătui pe oricine să aleagă un moment în viaţă în care să pună câteva lucruri într-un rucsac”.

Întrebat ce părere are despre cei care au condus sau conduc România, Principele a menționat că „Am cunoscut oameni din toate părţile societăţii romane şi am ajuns la concluzia personală că cea mai mare schimbare care trebuie să aibă loc ar fi ca cei care iau decizii în numele cetăţenilor români să înceapă să îşi asculte comunităţile”.

O altă curiozitate a jurnalistului a fost învățătura cea mai importantă pe care a primit-o Principele de la bunic. „Cea mai importantă lecţie primită de la el a fost poate corectitudinea, însoţită de altruism şi diplomaţie şi nu în ultimul rând, sfatul ca întotdeauna să-mi ţin cuvântul şi promisiunile. Şi el la rândul său a fost învăţat de către mama sa, Regina Elena, ca oricât de dificile ar fi situaţiile în care ne găsim, singurele decizii sunt acelea drepte şi corecte. Cred cu tărie ca prin aceste valori şi norme de conduită, se pot da cele mai bune exemple în viaţă. Regele Mihai a dat acest exemplu toată viaţa sa şi mulţi dintre noi putem lua ca model de urmat acţiunile şi deciziile sale, întrucât acestea au fost ale unui lider adevărat”.

Principele Nicolae a mai menționat faptul că „României îi lipseşte o administraţie centrală care să să fie răspunzătoare pentru ecologie şi patrimoniu. Investiţiile în aceste zone vor avea un impact enorm asupra educaţiei, turismului, mândria pentru ţara noastră, agricultură, animale sălbatice. În acelaşi timp, înfiinţând un centru european ecologic în Delta Dunării, România ar putea pune la dispoziţia cercetătorilor din întreaga lume acest habitaclu unic în vederea studiului asupra încălzirii globale, impactul omului în natură, etc. Trebuie să ne amintim că avem şi capacitatea de a proteja natura şi nu doar de a o distruge în scopul propriilor interese materiale sau financiare”.