Prințul Charles al Marii Britanii se întâlnește luni cu președintele Traian Băsescu și premierul Victor Ponta

Prințul Charles al Marii Britanii se întâlnește luni cu președintele Traian Băsescu și premierul Victor Ponta
Foto: gandul.info

Preşedintele Traian Băsescu şi premierul Victor Ponta se întâlnesc luni cu Prinţul Charles, moştenitorul coroanei britanice. Prinţul Charles a ajuns, miercuri în Târgu Mureş, după care a mers la Micloşoara, la familia contelui Kalnoky.

Deocamdată nu se cunoaşte tema pe care o vor dezbate președintele și prințul. De altfel, Prinţul Charles s-a mai întâlnit cu preşedintele Traian Băsescu tot la Cotroceni, în urmă cu an.

Şi nu este singura întâlnire cu oficialii români pe care o va avea prinţul Charles. Acesta se va întâlni şi cu premierul Victor Ponta, la Palatul Victoria.

Prinţul Charles a ajuns, miercuri după-amiază, pe Aeroportul „Transilvania” din Târgu Mureş. Moştenitorul coroanei regale a Marii Britanii a mers la Micloşoara, în judeţul Covasna,dar a vizitat şi localitatea Saschiz.

Prinţul Charles s-a mai întâlnit cu oficiali români, chiar la Londra. În noiembrie 2011 acesta a primit-o pe Elena Udrea, ministrul Dezvoltării şi Turismului în acea perioadă.

Prinţul Charles are două proprietăţi în satul covăsnean Valea Zălanului, una dintre acestea fiind o casă veche de peste o sută de ani, care a fost complet renovată. De altfel, Prinţul Charles deţine mai multe proprietăţi în România, printre care şi o casă în satul Viscri.