Meteorologii anunță vreme frumoasă în ultimele două zile de vară în sud-estul ţării, iar în restul regiunilor vor fi ploi şi descărcări electrice.
„Primele zile din această toamnă, prima săptămână aduce valori – conform informaţiilor din acest moment – mai coborâte, în special în partea de vest, centru, nord a ţării, acolo unde masa de aer mai rece care deja se observă (…) va consemna valori de temperatură la nivelul maximelor între 17 şi 22 de grade. Cele mai ridicate, 25, 17, posibil 29 de garde în partea de sud-vest a ţării, pragul unei zile de vară fiind de 25 de grade Celsius. Aşadar, o vreme care să fie asociată cu ziele de vară în special în partea de sud-vest a ţării, în prima săptămână a lunii septembrie”, a spus directorul ANM, potrivit Adevarul.
„Luna septembrie-octombrie din 2020 a fost în top 3 cele mai călduroase luni, noiembrie 2019 chiar cea mai caldă lună. Cu siguranţă este posibil să înregistrăm astfel de temperaturi şi în acest an (…), intervale cu perioa de mai caldedecât obişnuit, întrerupte scurt de instabiulitate în veste, centru, nord a ţării. La această oră, în vest înregistrăm valori de până la 13, 16 grade, în timp ce în sude-est, pe litoral, 25 de grade cel mai cald, Constanţa, Mangalia chiar 26. La Bucureşti doar 17 grade”, a spus Elena Mateescu, la Realitatea Plus.
Potrivit meteorologilor, luni, 30 august, vremea se va ameliora sub aspectul precipitaţiilor, iar regimul termic va fi caracterizat de valori în jurul celor normale la sfârşitul lunii august în majoritatea zonelor. În special în prima parte a zilei, pe alocuri în est, sud-est şi la munte vor fi înnorări accentuate, averse şi descărcări electrice, iar în vest, nord-vest şi centru înnorările vor fi temporare şi pe arii restrânse trecător va ploua slab.
La Bucureşti, luni, vremea va fi în general frumoasă, iar valorile termice vor fi apropiate de cele normale ale datei. Cerul va fi variabil, cu unele înnorări la începutul zilei, dar condiţiile de ploaie vor fi reduse. Vântul va sufla slab şi moderat. Temperatura maximă va fi de 27…28 de grade, iar cea minimă de 14…15 grade, mai scăzută în zona periurbană, unde spre dimineaţă vor fi condiţii de ceaţă.
Marţi, 31 august, în ultima zi de vară, vremea va fi în general frumoasă, iar valorile termice diurne vor fi uşor mai ridicate decât în ziua precedentă în majoritatea zonelor. Cerul va fi variabil, cu unele înnorări şi izolat ploi de scurtă durată după-amiaza la munte şi în Maramureş; în cursul nopţii în extremitatea vest-nord-vestică vor fi înnorări temporar accentuate şi pe alocuri averse şi descărcări electrice. Vântul va sufla slab şi moderat.
Temperaturile maxime se vor încadra în general între 23 şi 30 de grade, iar cele minime vor fi cuprinse între 5…6 grade în depresiunile Carpaţilor Orientali şi 19…20 de grade pe litoral. La sfârşitul nopţii, pe spaţii mici, se va forma ceaţă, potrivit ANM.