Programele IMM INVEST SI AGRO IMM INVEST : oportunitati de dezvoltare pentru afacerile medii și mici din România

Programele IMM INVEST SI AGRO IMM INVEST : oportunitati de dezvoltare pentru afacerile medii și mici din România

IMM INVEST si subprogramul sau AGRO IMM INVEST sunt, prin impactul pe care l-au produs, cele mai de succes programe economice din ultimii 30 de ani, al caror rol este de sustinere a accesului intreprinderilor mici si mijlocii la capital financiar, asigurandu-le in conditii preferentiale accesul la lichiditati prin finantari garantate de stat pentru derularea activitatii curente sau pentru investitii, antreprenorii avand si costurile de finantare acoperite printr-o schema de ajutor de stat.

Cu o larga adresabilitate, putand fi accesate de orice intreprindere, cu exceptia celor care depasesc 500 de salariati, aceste programe permit accesarea unor credite cu o valoare maxima de 10.000.000 lei pentru investitii si de 5.000.000 lei pentru capital de lucru.

Durata de creditare este de maxim 72 de luni pentru creditele de investitii si de maxim 36 de luni cu posibilitate de prelungire pe inca 36 de luni pentru creditele pentru capital de lucru, cu posibilitatea acordarii unor perioade de gratie.

AGRO IMM INVEST este dedicat susținerii întreprinderilor mici și mijlocii și întreprinderilor mici cu capitalizare de piață medie din domeniul agriculturii, pescuitului, acvaculturii și sectorului alimentar si constă în acordarea de ajutoare de stat sub forma de granturi si garanții de stat în favoarea fiecărui beneficiar participant în program care solicită finanțare pentru nevoile curente de lucru sau pentru realizarea de investiții.

Avantajele de necontestat care caracterizeaza IMM INVEST si subprogramul sau AGRO IMM INVEST au fost identificate rapid de zecile de mii de antreprenori care le-au accesat deja sau care se afla in procedurile de aprobare a finantarilor.

Aceste avantaje explica cererea crescuta de care se bucura cele doua programe si implicit consumul ridicat al plafonului de Garantare acordat.

Pentru 2021, Programul IMM Invest a consumat deja peste 75% din plafonul alocat in valoare de 15 miliarde lei, existand insa suficiente resurse pentru a onora toate cererile de finantare primite de la antreprenori.

Peste 14.000 de antreprenori au deja aprobate finantari de peste 10,8 miliarde lei si garantii de peste 8,9 miliarde lei.

Principalele avantaje ale acestor Programe sunt legate de flexibilitatea destinatiei creditelor (investitii sau capital de lucru), valoarea maxima, de accesibilitatea lor la nivel national prin reteaua celor aprox. 20 de banci comerciale partenere, de procentul ridicat de garantare si de granturile care pot fi obtinute.

  • Garantiile de stat ajung pana la 90% din valoarea finantarii iar antreprenorii nu vor plati dobanda, comision de garantare sau alte costuri de acordare. In plus pot beneficia de perioade de gratie, de maxim 18 sau 24 de luni.
  • Din ajutorul de stat se acopera plata dobanzii datorate de beneficiarii Programului timp de opt luni de la data acordarii creditului, iar comisionul de administrare si comisionul de risc sunt subventionate integral pe toata durata de derulare a creditului garantat in cadrul Programului.
  • De asemenea, in caz de rambursare anticipata nu se plateste nici un comision.

In plus AGRO IMM INVEST permite si accesarea unui grant de pana la 10% din valoarea finantarii. cu condiția încadrării într-un plafonul de 270.000 euro pentru fiecare întreprindere care își desfășoară activitatea în sectorul pescuitului și acvaculturii, 225.000 euro pentru fiecare întreprindere care își desfășoară activitatea în domeniul producției primare de produse agricole, respectiv 1800.000 euro pentru fiecare întreprindere care își desfășoară activitatea în sectorul alimentar.

Pe langa acestea putem vorbi de un access facil la finantare printr-un mecanism simplu, complet digitalizat, prin intermediul platformei www.imminvest.ro si a aplicatiei webPlafon, de un numar mare de finantatori dintre care antreprenorul isi poate alege in functie de propriile preferinte.

Față de alte programe, inclusiv față de IMM Invest 2020, în acest an au fost relaxate si următoarele condiții de eligibilitate:

 

  • se solicită prezentarea ultimului raport CRC disponibil la data solicitării de garantare (față de anul trecut, când se solicita prezentarea unui raport CRC nu mai vechi de 10 zile față de data solicitării de garantare);
  • nu se mai solicită completarea Declarației IMM și a Declarației pe propria răspundere cu cel mult 30 zile înainte de data solicitării de garantare.

Iar un antreprenor poate accesa atat IMM Invest cat si Agro IMM Invest pentru unul sau mai multe tipuri de credit, fara a depasi insa valoarea maxima cumulata a finantarilor garantate de stat, conform plafoanelor maxime aferente fiecarui tip de credit.

Respectiv, valoarea totala a creditelor nu poate depasi 10.000.000 lei pentru investitii si capital de lucru din care maxim 5.000.000 lei pentru capital de lucru.

De asemenea trebuie sa se aiba in vedere faptul ca subprogramul AGRO IMM INVEST este dedicat intreprinzatorilor care activeaza in domeniul agriculturii, pescuitului, acvaculturii și sectorului alimentar. Codurile CAEN (principal și cel pentru care solicită finanțare) trebuie sa fie eligibile atât pentru IMM Invest cât și pentru AGRO IMM Invest. Detalii pe www.fngcimm.ro.