Proiect de lege. Noi reguli pentru crescătorii de porci: hrană din surse controlate și dezinfecție la intrarea în adăposturi

Proiect de lege. Noi reguli pentru crescătorii de porci: hrană din surse controlate și dezinfecție la intrarea în adăposturi
SUrsa Foto: Leah Kelley/ Pexels

Românii care vor să crească porci în gospodării, chiar și pentru consumul propriu, vor trebui să respecte reguli sanitare stricte, ca urmarea a focarelor de pestă porcină, prevede un proiect de lege propus de Autoritatea Sanitar – Veterinară.

Cei care nu vor respcta prevederile și măsurile de biosecuritate vor primi amenzi de până la 8000 de lei.

În documentul care ar putea intra în vigoare în curând este interzisă hrănirea porcilor cu resturi alimentare din gosopodărie, iar adăposturile trebuie prevăzute cu locuri în care îngrijitorii să se dezinfecteze pe haine și încălțăminte.

„Sunt câteva reguli de baza pe care le respectă toți crescătorii de porci din UE și nu trebuie să existe excepții, cu atât mai mult cu cât de 4 ani suntem afectați de această boală cumplită care a dus la o scădere a capacității fermelor românești de a pune carne de porc pe mesele românilor de la 70% la 30%. Dacă nu punem niște reguli foarte clare pentru toți crescătorii de porci vom ajunge să importăm toată carnea de porc”, a precizat Ioan Ladoși, preşedintele Asociaţiei Producătorilor de Carne de Porc din România, pentru digi24.ro.

Regulilele prevăzute în proiect pentru crescătorii de porci:

  • să nu hrănească porcinele cu resturi alimentare și să elimine subprodusele de origine animală, în conformitate cu Regulamentul (CE) nr. 1069/2009
  • spațiile unde se cresc porcii trebuie să fie construite în așa fel încât porcinele să fie deţinute în spaţii care să nu permită venirea acestora în contact cu porcinele deținute din alte exploataţii, cu porci sălbatici sau alte animale – de exemplu: câini
  • să îngrijească porcinele astfel încât să nu existe posibilitatea de contact între porcinele din exploataţie şi orice carcasă, sau parte de carcasă provenite de la porcii sălbatici – porci vânați sau morți, carne şi subproduse rezultate de la acestea
  • să ofere facilități pentru persoana care lucrează cu porcinele în vederea schimbării hainelor și încălțămintei la intrarea și ieșirea în/din adăpostul porcinelor
  • să amenajeze dezinfectoare pentru încălțăminte, atât la intrarea, cât și la ieșirea din exploatație și din adăpost
  • să nu intre în exploataţia de porcine, timp de 48 ore, dacă participă la activități de vânătoare
  • să notifice medicul veterinar oficial/medicul veterinar de liberă practică împuternicit cu privire la:
    1. orice modificare a stării de sănătate a porcinelor,
    2. orice sacrificare pentru consum familial efectuată în exploatație, precum și orice modificare constatată la nivelul carcasei şi/sau organelor, ca urmare a sacrificării porcinelor în vederea consumului familial
    3. orice mortalitate apărută la porcinele pe care le deţine în exploataţie
  •  să nu crească în exploatație scroafe și/sau vieri folosiți pentru reproducere – această condiție nu se aplică exploataţiilor comerciale
  • să nu hrănească porcinele cu furaje de origine vegetală pe o perioadă de cel puțin 30 de zile de la recoltarea acestora
  • să nu folosească așternut vegetal pe o perioadă de cel puțin 90 de zile de la recoltare
  • să nu permită accesul persoanelor străine în adăpostul porcinelor
Urmăriți B1TV.ro și pe
Ultima oră
00:03 - Vasile Dîncu: În Europa, la nivelul întregii echipe NATO, există un deficit în ceea ce privește înzestrarea militară / Ne îngrijorează prezența Rusiei pe Insula Șerpilor
00:03 - Marea Britanie oferă vaccinul împotriva variolei pe măsură ce cazurile de variola maimuței se răspândesc rapid în țările europene
23:47 - Cristian Diaconescu: Trebuie să mai existe pe verticala de decizie la Moscova persoane cu care să se poată dialoga. S-a creat mentalul că totul se închide la Putin, dar e o autocrație cu un establishment politic uriaș (VIDEO)
23:29 - Liderul PSD, Marcel Ciolacu, despre performanțele economiei României la nivel european: „Guvernul va trebui să vină cu un nou pachet pentru a echilibra lucrurile”
23:28 - Ministerul de Externe ucrainean despre ignoranța Kremlinului: „Rusia a ales război, nu negocieri”
23:10 - Româncele și-au aflat adversarele din primul tur de la Roland Garros. Pe cine vor înfrunta Simona Halep și celelalte „tricolore” de pe tabloul principal de la Paris
23:02 - Fiona Hill, fosta consilieră a președintelui Trump: „Putin va găsi o modalitate de a-și îndeplini în continuare obiectivele din război/ El trăiește într-o bulă”
22:50 - Adela Popescu a dezvăluit care a fost cel mai stânjenitor moment din viața ei: „Mi-a făcut bine ca am rezistat cu brio”
22:42 - Momente controversate și la finala Cupei. Suporterii lui Sepsi Sfântu Gheorghe s-au întors cu spatele la intonarea imnului României, iar apoi au scandat „Ungaria, Ungaria” (FOTO)
22:25 - Sepsi Sfântu Gheorghe a câștigat în premieră Cupa României. Victorie la pas în finala cu FC Voluntari