Radu Mazăre a mers la stilist, vineri, după ce joi a fost reclamat la Parchet de Centrul pentru Monitorizarea și Combaterea Antisemitismului din România pentru faptul că look-ul său seamănă cu cel al lui Adolf Hitler, relatează Adevărul.
Radu Mazăre spune că ideea schimbării tunsorii imediat după alegeri a venit de la stilistul său. Inspirată din freza lui „tataie Petre”, bunicul lui Radu Mazăre, tunsoarea venea cu o cărare pe partea stângă şi o suviţă căzută pe frunte.
Frizerul său, Gelu, se declara nedumerit de sesizarea justiției: „Tunsoarea domnului Mazăre este clasică, nu e nimic special la ea. Nu înțeleg de ce a fost acuzat de antisemitism, în condițiile în care este purtată de toți tinerii din ziua de astăzi. Am făcut ceva modern, care să îi dea o înfățișare mai frumoasă. Îi incadrează bine fața”.
”Eu am facut o greșeală acum câțiva ani, când am apărut în uniforma de Wermacht, pentru care mi-am cerut iertare. Asta pe de o parte. Pe de altă parte, sunt acuzat că am apărat interesele companiilor israeliene, care au făcut în Constanța drumuri, spitale, mall-uri și așa mai departe. La un moment dat nici nu mai știi cum trebuie să mai trăiești. O să schimb freza, că nu mai vreau… nimic”, a declarat edilul.
Stlistul nu i-a scurtat semnificativ şuviţa, dar a luat-o de pe frunte şi a pus-o pe creştetul capului, iar cărarea a dispărut. Acum Radu Mazăre este tuns mai scurt în părţi şi are o coamă în partea din spate a capului.
Radu Mazăre a declarat că freza lui era una retro, din anii 20-30 şi că nu avea nimic de a face cu Hitler.
„O purtau şi britanicii şi nemţii şi Regele Mihai şi Carol I” Mazăre a arătat jurnaliştilor fotografii cu bunicul Petre şi străbunicul său, moş Iordan care a trăit până la 104 ani şi s-a însurat a treia oară la 85 ani, după care a făcut al treilea rând de copii.
Mazăre admite că a discutat atât cu reprezentanţii Comunităţii Evreieşti de la Constanţa şi Bucureşti, dar şi cu asociaţia care i-a făcut reclamaţie la Parchetul General. El le-a trimis punctul lui de vedere în scris şi răspunsul primit a fost „că se mai gândesc” în privinţa retragerii plângerii.
Primarul Constanței, Radu Mazăre, a fost reclamat la Parchet de Centrul pentru Monitorizarea și Combaterea Antisemitismului din România faptul că look-ul său semăna cu cel al lui Adolff Hitler. (Detalii AICI)
Foto: Adrian Boioglu/ Adevărul