Rafael Shaffer, rabinul şef al României, a declarat într-un interviu pe care l-a acordat pentru Adevărul că e de acord cu finanțarea din bani publici a bisericilor, așa cum trebuie finanțate şcolile din bani publici, spitalele.
"E nevoie. Aşa cum trebuie finanţate şcolile din bani publici, spitalele… aşa avem nevoie şi de lăcaşuri de cult. S-a făcut o manipulare care nu mi-a plăcut: s-a numărat câte spitale sunt şi s-a pus în paralel cu câte biserici sunt. E ca şi cum într-o fermă ai număra câţi boi şi câţi porumbei există. Investiţia într-o biserică e la cu totul alt nivel decât investiţia într-un spital. Comparaţia mai corectă ar fi: câte biserici şi câte dispensare sunt. A compara bisericile cu spitalele nu este o chestiune statistic cinstită. Eu cred că e nevoie şi de donaţii în construirea de biserici. Dar nu e sănătoasă situaţia în care preotul, rabinul sau imamul trebuie să fie cel care depinde de congregaţie pentru a aduna bani. Pentru că creează o dependenţă mult prea mare faţă de congregaţie. Nu e bine ca duhovnicul să fie robul financiar al comunităţii. Pentru a-şi putea impune mesajul, liderul unei comunităţi religioase are nevoie de finanţare. Altfel, e pus în poziţie de cerşetor. Nu e sănătos.”, a spus Rafael Shaffer.
Întrebat dacă a simțit că e privit diferit în România, acesta a răspuns că astfel de priviri vor exista întotdeauna.
"Vor fi întotdeauna, dar la suprafaţă nu se văd. Ele sunt acoperite de multe straturi de cultură. Ce mocneşte în inimile oamenilor nu ştiu. Trebuie să treacă sute de ani ca să se şteargă. Inconştientul nostru este mult mai puternic decât credem. Lucruri pe care le credem uitate sunt cu noi, dar un strat puternic de cultură le acoperă", a spus rabinul", a mai spus rabinul.
Rabinul șef al României le-a dat o replică și celor care spun că nu îi interesează religia și nu vor sa dea bani pentru construcția de biserici.
"Le-aş răspunde cu o idee din filmul „Grădina lui Finzi Contini“: locul în care nu te duci – fie că e biserică, fie că e sinagogă – are şi el o oarecare relevanţă pentru tine. Astăzi, când îţi merge bine, sau când îţi clocoteşte sângele, nu treci pe acolo. La bătrâneţe, sau la necaz, însă, poate că mulţi vor ajunge acolo. Ai nevoie de acest refugiu. Nu fiecare cheltuială publică o poţi justifica faţă de fiecare. Eu n-am beneficiat niciodată de sport, n-am fost niciodată pe stadion. Dar nu pot să spun „pe mine să nu mă implicaţi în sport“. Mulţi membri ai naţiunii au nevoie de biserici, mulţi au nevoie de terenuri de sport, chiar dacă ţie personal nu-ţi foloseşte", a mai declarat Rafael Shaffer.
Rafael Shaffer (59 de ani) s-a născut la Arad, a emigrat cu familia în Israel la începutul anilor ’70, a lucrat ca informatician şi s-a întors în România în 2011 pentru a „presta servicii religioase“ – după cum spune el – în folosul comunităţii evreieşti din România. Pe rabinul Rafael Shaffer l-am întâlnit la Alba Iulia, la o dezbatere despre religie şi migraţie în Europa, organizată în cadrul festivalului cultural Dilema Veche.