Reacția Temu după declarația lui Mihai Bendeac. Și-a comandat 2 covoare și a fost nemulțumit de ele

Reacția Temu după declarația lui Mihai Bendeac. Și-a comandat 2 covoare și a fost nemulțumit de ele
Credit Image: © Taidgh Barron/ZUMA Press Wire)

Compania Temu a reacționat după ce actorul Mihai Bendeac și-a comandat două covoare și a fost nemulțumit de calitatea lor.

Produsele de pe Temu au invadat piețele europene pentru că oamenii sunt încântați de prețurile mici. Și Mihai Bendeac a dat comandă de pe acest site de două covoare, dar a fost dezamăgit atât de întreaga experiență, cât și de calitatea prodeselor, conform Cancan.

Reacția Temu

În urma declarațiilor lui Mihai Bendeac, compania Temu s-a autosesizat și au transmis un punct de vedere pentru a clarifica întreaga situație. Firma spune că produsele se pot returna în termen de 90 de zile, iar banii vor fi virați în cont. În plus, cei care nu primesc coletul la timp beneficiază de o reducere de 25 de lei.

„Dorim să vă împărtășim poziția noastră cu privire la problemele abordate. Considerăm că este important să prezentăm o perspectivă echilibrată și luăm foarte în serios acuzațiile menționate în articol. Prin urmare, dorim să oferim informații suplimentare care ar putea clarifica acuzațiile în cauză.

Așa cum este descris în Centrul de asistență, Temu va emite un credit de 25 de lei (livrare standard) în contul consumatorului dacă comanda ajunge cu întârziere. Temu oferă și o garanție de returnare a banilor de 90 de zile pentru probleme legate de calitate”, au transmis reprezentanții companiei.

Declarația lui Mihai Bendeac

Mihai Bendeac a povestit că și-a comandat două covoare de pe Temu. Unul dintre ele a fost 180 de lei, iar celălalt 240 de lei. El a spus că a așteptat foarte mult după comandă, iar când au ajuns produsele a fost dezamăgit de calitatea lor.

„Am zis să îmi schimb și eu două covoare, de la living. Am căutat covoare pe Google și mi-au apărut, instantaneu, două covoare exact cum voiam eu. M-am uitat la preț, unul era 180 de lei. Celălalt, pentru că era mai mare, era vreo 240 de lei. Am zis că am dat lovitura, o fi vreo promoție. Arătau extraordinar, eu nu auzisem nimic despre acest site. Mi le-am comandat și nu m-am uitat când vin, dar m-am gândit că durează ceva mai mult.

Eu am uitat complet de această comandă, dar la un moment dat am intrat pe mail. M-am uitat și scria ceva de genul că au ajuns în Kazahstan. Mai trece vreo săptămână, intru iar și văd că au ajuns la granița cu nu știu ce. Deja trecuse o lună și ceva, devenisem absolut fascinat. Devenise ca un serial pentru mine. Trecuseră aproape două luni și la un moment dat eram la studio, tocmai ce am terminat de montat ce aveam în ziua aia și văd un mesaj care îmi spunea că a ajuns comanda la easybox.

M-am dus spre casă, m-am oprit la easybox, când am pus mâna pe pachet, mi-a scăpat mâna. Era un pachet extraordinar de mic și de ușor. Am ajuns acasă și când am deschis pachetul ăla erau efectiv niște cârpe. Dacă tu erai un om care are o casă, o mașină și cât de cât niște bani în cont, în momentul în care călcai pe covoarele alea nu mai aveai nimic. Erau definiția sărăciei”, a povestit Mihai Bendeac în mediul online.

Urmăriți B1TV.ro și pe
`
Ultima oră
00:00 - Moartea celor trei români, înecați în râul Natisone din Italia, este anchetată. Patru persoane sunt acuzate de ucidere din culpă
23:53 - Calvarul îndurat de o educatoare din Suceava, mamă a 6 copii. Soțul o bătea zilnic cu lopata. Cum au aflat autoritățile
23:52 - Casa Albă apără grațierea lui Hunter Biden de către tatăl său, președintele SUA, Joe Biden, pe fondul reacțiilor negative
23:29 - SUA trimit un nou ajutor militar de 725 de milioane de dolari Ucrainei, inclusiv mine, espre care mai multe ONG-uri spun că przintă potențiale riscuri pentru civili
23:13 - Margot Robbie spune că scenele în care a jucat complet goală în filmul „Lupul de pe Wall Street” au fost ideea ei și l-a refuzat pe Scorsese când a sugerat: „Ai putea să pui ceva pe tine”
23:09 - Adrian Zuckerman, fost ambasador al SUA în România, neagă că Administrația Trump l-ar susține pe Georgescu și denunță „un atac de proporții nevăzute prin TikTok, poate și prin alte feluri împotriva statului român la alegeri” (VIDEO)
23:08 - Polițist din Alba, găsit împușcat în cap. Problemele legale ale fiului l-ar fi făcut să recurgă la gestul extrem
22:42 - UDMR o susține pe Elena Lasconi la prezidențiale. Kelemen Hunor: „Vă rog frumos să ţineţi cont de această recomandare”
22:42 - A cincea seară de proteste în Georgia: Mii de protestatari nu cedează, deși poliția a folosit din nou tunuri cu apă și gaze lacrimogene
22:35 - Foc de avertisment, tras la Cluj. Un bărbat a amenințat polițiștii cu un topor