Regele Romilor, Dan Stănescu, audiat la DNA Pitești

Regele Romilor, Dan Stănescu, audiat la DNA Pitești
Foto: antena3.ro

Regele internațional al romilor creștini, Dan Stănescu, a fost audiat la DNA Pitești. Acesta a spus că are calitatea de martor într-un dosar referitor la achitarea a două persoane care anterior fuseseră arestate preventiv pentru incendierea unui autoturism de lux.

„Am fost în calitate de martor, într-un dosar mai vechi. Este un dosar din 2012. Întrebările au fost în legătură cu şedinţele pe care le-am făcut acum trei ani de zile, după ce la Drăgăşani o maşină Ferrari a fost incendiată. Se pare că atunci s-au făcut unele nedreptăţi, că cei de atunci au luat achitare. Deci fapta nu a fost, iar acum statul român trebuie să plătească pentru cei care i-au ţinut în detenţie”, a declarat Stănescu, potrivit rețeauadeștiri.ro.

Povestea care datează din 2012 ar fi izbucnit de ziua Sfintei Mării când, la finalul petrecerii, a izbucnit un scandal între două clanuri, soldat cu incendierea unei mașini.

Ancheta a fost începută după incident, iar în cursul acesteia Stănescu ar fi dat o declarație la DNA Pitești în care îi acuza pe un polițist din Drăgășani și pe o procuroare din Vâlcea că ar fi primit mită pentru soluționarea cazului într-un anumit mod.

Urmăriți B1TV.ro și pe
`