Primarul sectorului 3 din Capitală, Robert Negoiță, a anunțat miercuri că a trimis o scrisoare adresată CGMB pentru ca gimnasta Larisa Iordache să fie declarată cetățean de onoare al orașului.
Edilul a făcut acest anunț în timpul unui eveniment în care sportiva a fost recompensată cu o diplomă și un cec de 3.000 de euro pentru performanțele ei, scrie Agepres.
Robert Negoiță este de părere că trebuie apreciat tot ceea ce înseamnă valoare și a subliniat nevoia de exemple.
„Cu toții avem nevoie de repere, dar copiii cred că în primul rând, de aceea am vrut să punem în valoare o reală comoară pe care o avem noi în sectorul 3 și anume Larisa Iordache și să o dăm drept exemplu, să înțeleagă toți copiii că dacă muncesc și sunt serioși pot face performanță și pot ajunge ca ea. Larisa Iordache este și trebuie să fie conștientizată drept un reper, un ideal către care să tindă copiii”, a spus primarul sectorului 3.