România primește, vineri, a treia tranșă de vaccin Moderna: Câte doze din serul anti-COVID-19 vor ajunge în țară

România primește, vineri, a treia tranșă de vaccin Moderna: Câte doze din serul anti-COVID-19 vor ajunge în țară
Foto: Hepta - Abaca Press / Utrecht Robin/ABACA

ComitetulNațional de coordonare a activităților privind vaccinarea împotriva COVID-19 (CNCAV) anunță că vineri va ajunge în România a treia tranșă din vaccinul anti-COVID-19 produs de compania Moderna. Este vorba despre 42.000 de doze care vor fi aduse în țara noastră pe cale terestră și vor fi depozitate, inițial, la Centrul Național de Stocare din cadrul Institutului ”Cantacuzino”.

A treia tranșă de vaccin Moderna, ajunge, vineri în România

„42.000 doze de vaccin Modernavor ajunge mâine (vineri – n.r.) la Institutul Național de Cercetare–Dezvoltare Medico–Militară „CANTACUZINO”. Transportul este asigurat de firma producătoare, iar dozele de vaccin vor fi aduse la București pe cale terestră.

Dozele vor fi depozitate la Centrul Național de Stocare, urmând ca în perioada următoare să fie distribuite în centrele regionale existente la nivel național.

Centrul Național de Stocare a vaccinurilor împotriva COVID-19 din cadrul Institutului „Cantacuzino” este complet autorizat și avizat de către Autoritatea Națională a Medicamentului și a Dispozitivelor Medicale din România – autoritatea națională cu competență în domeniul medicamentului de uz uman. Ca urmare a primirii autorizației din partea ANMDMR, Institutul Național de Cercetare-Dezvoltare Medico-Militară „Cantacuzino” poate desfășura, în calitate de distribuitor angro, operațiuni de deținere, custodie și livrare pentru medicamente cărora li se aplică criterii suplimentare de tipul: produse în acord cu art. 806 din Legea 95/2006 republicată: medicamente imunologice, respectiv produse cu distribuție în „lanțul rece” (care necesită manipulare la temperaturi scăzute)”, se arată într-un comunicat de presă al CNCAV.

Joi, a început administrarea vaccinului Moderna în România

Între timp, joi dimineață a început administrarea vaccinurilor Moderna în România, din tranșele primite anterior. Până acum, în țara noastră au ajuns, în total, 36.000 de doze din vaccinul dezvoltat de compania americană.

”În ceea ce privește numărul de doze recepționate de la compania Moderna, până la data de 2 februarieau fost recepționate36.000 de doze, care au ajuns în două tranșe diferite. Stocul, la acest moment, este de 36.000, iar din 3 februariese va face distribuțiaprimelor 26.210 la nivelul centrelor de stocare și către centrele de vaccinare. Din data de 4 februarie, în toate centrele de vaccinare se va efectua vaccinarea cu vaccinul de la Moderna, până pe data de 16 februarie”, a precizat medicul militar Valeriu Gheorghiță, coordonatorul campaniei naționale de vaccinare, într-o conferință de presă susținută marți.

Vaccinul Moderna se administrează persoanelor de peste 18 ani, în două doze, la un interval de 28 de zile.

Acesta este al doilea tip de vaccin care este administrat pe teritoriul României după cel dezvoltat de Pfizer și BioNTech.

„Cele două variante de vaccinuri disponibile în UE sunt foarte asemănătoare. Eficacitatea celor două vaccinuri este aproximativ aceeași. Vaccinul BioNTech Pfizer are o eficacitate de 95% în prevenirea bolii COVID-19, în timp ce vaccinul Moderna are o eficacitate de 94,1%. Ambele vaccinuri utilizează tehnologia ce se bazează pe ARN mesager”, mai precizează reprezentanții CNCAV.

Urmăriți B1TV.ro și pe
`