România riscă să piardă sculptura ”Cumințenia pământului”, una dintre cele mai apreciate lucrări ale lui Constantin Brâncuși. Statul roman dispune doar de două milioane de euro pentru a o cumpăra, față de 20 de milioane, cât cer actualii proprietari, notează Gândul.
În noiembrie 2012 , „Cuminţenia Pământului” a fost înapoiată moştenitorilor arhitectului Gheorghe Romaşcu, cel care cumpărase statuia de la Brâncuși. În septembrie 2014, aceasta a fost scoasă la vânzare, iar Ministerul Culturii a fost invitat să îşi exercite dreptul de preemţiune. Statul roman a propus inițial să ofere un million de euro, apoi două milioane, dar a fost respins de proprietari.
Reprezentant legal al proprietarilor sculpturii, Bogdan Grabowski a povestit cum au decurs discuțiile de până acum: ”La prima ofertă, de un milion de euro, mi s-a spus aşa: Gândiţi-vă, un milion de euro sunt bani mulţi. Doamnele sunt în vârstă (n.r. este vorba despre una dintre fiicele lui Gheorghe Romaşcu şi de nepoata acesteia), se mai pot bucura de bani. Reacţia clientei mele la această ofertă? Ce crede Ministerul Culturii, că lucrarea se vinde la solduri?„
Dacă nu se va ajunge la o înțelegere la următoarele discuții, vor fi demarate procedurile de vânzare către alţi clienţi. Printre ei se află și un om de afaceri arab, care deţine o colecţie impresionantă într-un muzeu de artă modernă din Paris, un muzeu privat din Austria şi o asociaţie de colecţionari din Olanda. În acest caz, lucrarea ar putea fi scoasă din România pe o perioadă destul de lungă.
Muzeul Naționa al României a evaluat lucrarea la 15 milioane de dolari. Moștenitorilor li s-a confirmat autenticitatea lucrării, dar nu li s-a comunicat nimic despre valoarea acesteia.