Acești miniștri care ne guvernează: Rovana Plumb se crede Prințesa Diana, în timp ce se plimbă cu trăsura (VIDEO)

Acești miniștri care ne guvernează: Rovana Plumb se crede Prințesa Diana, în timp ce se plimbă cu trăsura (VIDEO)

Ministrul Fondurilor Europene Rovana Plumb și fostul ministru al Educației Liviu Pop s-au distrat în Maramureș în acest sfârșit de săptămână. Cei doi s-au crezut Prințesa Diana și Prințul Chiarles în caleașcă, însă, de fapt, nu au făcut altceva decât să se plimbe cu o căruță trasă de cai pe străzile unei localități din Maramureș.

”Parcă suntem Prințesa Diana și Prințul Charles aici”, a spus Rovana Plumb când s-a urcat în atelaj.
Iar momentul nu a putut să nu fie făcut public. Liviu Pop a publicat pe Facebook întreaga „ispravă”, iar în imaginile video de pe rețeaua socială se poate vedea cum cei doi râd zgomotos și par a fi extrem de mândri de ei, în momentul în care trec, în căruță, pe străzile comunei. Mai ales că localnicii care se aflau alături de ei au avut grijă să le gâdile orgoliul cu câteva versuri cu dedicație.

”Și-acum ne-am făcut voia / Și cărăm pe ministra”, „Pot să sar și-ntr-un picior/ Că stau lângă senator”, au fost doar două dintre dedicațiile făcute oficialilor de la București.

Rovana Plumb și Liviu Pop au participat sâmbătă la ”Ziua Bunei Vecinătăţi”, desfășurată în municipiul Sighetu Marmaţiei. La eveniment au participat delegaţii oficiale din România şi Ucraina, întâlnirea având loc în mod simbolic pe podul de peste Tisa.

Emisia video va porni imediat. Daca aveti un ad blocker activ va rugam dezactivati-l.

Tags:
Urmăriți B1TV.ro și pe
`