Salcia sfințită este purtată de credincioși la biserică pentru a fi binecuvântată de preoți. Aceste ramuri sunt văzute ca un scut împotriva necazurilor, și care aduc liniște, sănătate și prosperitate membrilor familiei.
Imediat ce slujba de Florii se încheie, ramurile binecuvântate trebuie așezate într-un loc de cinste, cel mai adesea în spatele icoanei din casă. Acest gest simbolizează legătura dintre divinitate și gospodărie, și oferă protecție spirituală locuinței. În multe regiuni ale țării, oamenii aleg să pună crenguțele și la ferestre sau deasupra ușii de la intrare, crezând cu tărie că acest obiect ritualic are puterea de a ține la distanță bolile, farmecele și chiar fenomenele meteo extreme, precum grindina sau furtunile violente.
Tradiția populară îi atribuie salciei puteri tămăduitoare, fiind folosită în diverse ritualuri casnice. Părinții obișnuiesc să își atingă ușor copiii cu ramurile verzi pentru a-i feri de suferințe, în timp ce fetele tinere le așază sub pernă în noaptea de Florii pentru a-și visa ursitul. De asemenea, în mediul rural, crenguțele sunt duse în grădini sau la pomii fructiferi, existând credința că prezența lor va asigura un an agricol mănos și un rod bogat, protejând culturile de dăunători.
Un aspect esențial al acestei tradiții este faptul că aceste ramuri nu trebuie sub nicio formă aruncate la gunoi, pentru că considerate obiecte sfinte. Ele se păstrează cu respect tot anul, până la următoarea sărbătoare a Floriilor, când sunt înlocuite cu unele proaspete. Atunci când devin uscate, ramurile vechi trebuie fie arse, fie puse într-un loc curat, de preferat în natură, unde să nu fie călcate în picioare. Acest mod de gestionare arată respectul profund față de simbolul religios și păstrează nealterată energia pozitivă adusă în casă de-a lungul întregului an.