Șase spitale din Timișoara riscă să rămână de luni fără încălzire dacă E.ON va sista furnizarea de gaze

Șase spitale din Timișoara riscă să rămână de luni fără încălzire dacă E.ON va sista furnizarea de gaze
Sursa foto: Freepik

Timișoara este pe cale să ajungă într-o situație critică dacă de luni se va sista furnizarea de gaze către compania de termoficare. De suferit nu vor avea doar zeci de mii de timișoreni dar și spitalele din municipiu vor rămâne fără căldură, dacă decizia E.ON, de sistare a gazului pentru Colterm, rămâne în vigoare, transmite Rador.

Spitalele din Timișoara ar putea rămâne fără căldură

Excepție fac Spitalul “Victor Babeș” și unitatea mobilă a Spitalului Militar din Timișoara, amenajată pe stadionul CFR.

Pavilonul în care se află bolnavii de COVID 19 de la spitalul CFR depinde în totalitate de Colterm, iar dacă nu este rezolvată problema căldurii, ultima soluție ar fi mutarea pacienților. Acest lucru nu se poate face, însă, peste noapte, spune managerul Stela Iurciuc.

La rândul său, managerul Institutului de Boli Cardiovasculare, Constantin Luca, a declarat că spitalul pe care îl conduce nu are altă soluție decât sistemul centralizat:

Situația este similară la Spitalul de Copii, din Timișoara, spune purtătorul de cuvânt al unității medicale, Mihai Gafencu.

În cazul în care problema gazului pentru Colterm nu va fi rezolvată, vor fi afectate și cele mai mari unități medicale din Timișoara: Spitalul Municipal și Spitalul Județean. Acestora li se adaugă majoritatea școlilor și instituțiilor publice, dar și aproximativ 50.000 de locuitori, branșați la sistemul centralizat de încălzire.

E.On a anunțat că va sista furnizarea gazelor din cauza datoriilor istorice

Timişoara riscă să rămână, de luni, fără apă caldă şi căldură, după ce E.On a anunţat compania de termoficare  Colterm că va sista furnizarea de gaze naturale din cauza datoriilor.

În acest context, Primăria Timişoara anunță că depune eforturi uriaşe pentru continuarea livrării de agent termic în casele timişorenilor.

Colterm se află într-o situaţie critică pe fondul creşterii uriaşe a preţului la gaz,  E.On anunţând că în 25 octombrie va opri furnizarea de gaze naturale către compania de termoficare. Ceea ce înseamnă că distribuţia agentului termic în circa 50.000 de gospodării din municipiu, şcoli şi spitale riscă să fie oprită.

În acest an, Primăria Municipiului Timişoara a transferat Colterm, din bugetul local, suma de 132 de milioane de lei, însă măura nu a rezolvat problemele.

Ultima oră
18:16 - Florin Roman (PNL), reacție la controversele privind lucrarea din CV-ul său: Eu n-am ajuns ministru la beletristică. Sunt cu conștiința împăcată. Când ajungi ministru, sunt și lucruri bune și lucruri mai puțin bune (VIDEO)
18:07 - Alexandru Rafila, despre măsurile din noaptea de Revelion: Vă daţi seama că nu vor fi unele stupide care să facă imposibilă, de exemplu, întoarcerea la timp acasă (VIDEO)
17:44 - Prognoza meteo pentru săptămâna 6-12 decembrie 2021. Cum va fi vremea de Crăciun și Revelion (VIDEO)
17:43 - Dorel din Panciu a pus un brad uriaș de Crăciun fix în mijlocul intersecției. Mașinile au circulat printre crengi (VIDEO)
17:23 - Antrenorul unei echipe din Egipt a murit după ce s-a bucurat la un gol marcat în prelungiri de jucătorii săi
17:02 - Sorin Grindeanu: Ruptura de Liviu Dragnea a apărut când mi-am asumat aproape în mod personal să dau OUG 14 / Reacția liderului social-democrat la acuzația că a fost acasă la Klaus Iohannis
16:43 - Femeia cu cele mai mari buze din lume se pregătește de o nouă intervenție estetică. Uite ce rezultate își dorește să obțină
16:38 - Alexandru Rafila: Nu se pune problema utilizării certificatului verde la slujbe. Asta nu înseamnă că nu ne dorim sprijin din partea bisericilor în respectarea măsurilor anti-COVID (VIDEO)
16:20 - Vaslui: Un bătrân și-a ucis soția și fiul, apoi a plecat cu mașina și a făcut accident
16:07 - Persoanele care intră în România de Sărbători, obligate să completeze Formularul de Localizare a Pasagerului