Scene revoltătoare au fost surprinse în Ilfov. Doi tineri au fost bătuți cu brutalitate și umiliți de un alt adolescent, într-un parc din Mogoșoaia.
Incidentul a fost filmat de prietenii agresorului iar imaginile s-au viralizat pe rețelele de socializare, stârnind revolta românilor.
În clip se vede cum un adolescent ameninţă şi loveşte doi copii de 13, respectiv 15 ani. Victimele imploră agresorul să se oprească, însă acesta continuă să-i lovească și să-i umilească în fața camerei.
”Nu, te rog”, spune unul dintre copii, la începutul filmării, în timp ce agresorul replică: ”Ba da, trebuie să plăteşti”.
Una dintre victime pleacă de la faţa locului cu sânge pe faţă, dar susţine că se simte bine.
Poliţiştii din Mogoşoaia au deschis dosar penal, în care efectuează cercetări, sub aspectul săvârşirii infracţiunii de lovire sau alte violenţe, urmărirea penală fiind efectuată sub supravegherea procurorului de caz, din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Buftea
”La data de 21 martie a.c., în jurul orei 21:28 Inspectoratul de Poliţie al Judeţului Ilfov a fost sesizat prin apel 112, de către o femeie, cu privire la faptul că, la aceeaşi dată, în jurul orei 21:10, fiul său, în timp ce se afla în parcul Mogoşoaia, pe fondul unui conflict spontan, a fost agresat fizic de către un băiat. De asemenea, la data de 5 aprilie a.c., poliţiştii din Mogoşoaia au fost sesizaţi de către un bărbat, cu privire la faptul că, la data de 21 martie a.c., fiul său a fost agresat fizic de către un tânăr”, a transmis, miercuri, Poliţia Judeţeană Ilfov.