Schimbări importante pentru infrastructura din România / Guvernul simplifică procedurile

Schimbări importante pentru infrastructura din România / Guvernul simplifică procedurile
Sursa foto: Shutterstock

Ministrul Transporturilor, Sorin Grindeanu, a anunțat, vineri, că Guvernul a luat măsuri pentru simplificarea procedurilor necesare construirii proiectelor de infrastructură mare, potrivit Ziare.com.

Guvernul ia măsuri pentru simplificarea procedurilor necesare construirii proiectelor de infrastructură

„Noi măsuri pentru simplificarea procedurilor necesare construcţiei proiectelor de infrastructură mare”, scrie Sorin Grindeanu într-o postare.

Ministrul arată că Guvernul a aprobat o Ordonanţă de Guvern pentru dezvoltarea mai rapidă a reţelei transeuropene de transport (TEN-T).

Măsurile prevăd aprobarea unei Ordonanţe de Guvern pentru dezvoltarea mai rapidă a reţelei transeuropene de transport (TEN-T), în scopul reducerii termenelor de emitere a certificatelor de urbanism, avizelor, acordurilor, altor acte emise de instituţiile avizatoare, la 5 zile, cu excepţia actelor de reglementare în domeniul protecţiei mediului.

Ce prevede ordonanța

„Ordonanța are în vedere urgentarea procedurii de autorizare a proiectelor privind infrastructura de transport, conform reglementărilor europene în vigoare; atribuţii suplimentare pentru Ministerul Transporturilor şi Infrastructurii inclusiv în ceea ce priveşte demersuri pentru reducerea duratei obţinerii certificatelor de urbanism şi a altor documente eliberate de autorităţile administraţiei publice locale competente; reducerea termenelor de emitere a certificatelor de urbanism, avizelor, acordurilor, altor acte emise de instituţiile avizatoare, la 5 zile, cu excepţia actelor de reglementare în domeniul protecţiei mediului, pentru care propunerile în cadrul proiectului de lege sunt distincte; transpunerea prevederilor Directivei privind coordonarea procedurilor de autorizare şi achiziţiile publice în cadrul proiectelor transfrontaliere”, spune ministrul Transporturilor pe Facebook.

Actul normativ va contribui (în cadrul Planului Investiţional pentru dezvoltarea infrastructurii de transport pe perioada 2020-2030) la creşterea capacităţii administrative a beneficiarilor proiectelor de infrastructură de transport în #România şi la eliminarea blocajelor care apar în etapele de pregătire a proiectelor, potrivit spuselor lui Sorin Grindeanu.