Ministrul Comunicaţiilor, Lucian Şova, a cerut demisia membrilor Consiliului de Administraţie şi a directorului general interimar al Poştei Române, Andrei Stănescu, invocând managementul defectuos din ultimul an. Ministrul a trimis şi Corpul de control la Poştă.
"Corpul de Control va verifica, între altele, modul de îndeplinire a măsurilor dispuse de Consiliul Concurenţei cu ocazia aplicării sancţiunii contravenţionale care a condus la acumularea datoriilor către bugetul de stat. Ministerul Comunicaţiilor întreprinde toate măsurile legale posibile pentru a evita ca această companie să intre în incapacitate de plată şi pentru a putea începe punerea în aplicare a unui plan strategic de redresare a acesteia, elaborat în ultimele două luni. Ministerul consideră că situaţia în care se află compania nu este numai urmare a “grelei moşteniri”, ci şi a perpetuării aceleaşi stări de fapt, fără ca managementul executiv sau neexecutiv să ia vreo măsură legală de relansare a activităţii. Ministerul Comunicaţiilor atrage atenţia că toată conducerea Poştei Române are obligaţia legală să ia toate măsurile, astfel încât compania să nu ajungă în incapacitate de plată sau insolvenţă. A sta pasiv şi a aştepta ca acţionarul majoritar să-şi majoreze capitalul social, solicitând întâi de toate majorarea indemnizaţiei membrilor Consiliului de Administraţie, nu este în atribuţia unui preşedinte al vreunui Consiliu de Administraţie", transmite ministerul, potrivitProfit.ro.